CFR Călători reintroduce trenurile Intercity şi scade tarifele

CFR Călători reintroduce trenurile Intercity şi scade tarifele
Publicat de CAPITAL la 26 februarie 2013, 14:11

De la 1 martie, CFR Călători va reintroduce în ciurculaţie trenuri InterCity. Tarifele vor fi mai mici cu aproape 28,5% la călătoriile pe distanţe scurte şi medii, anunţă compania.

"Prin HG nr. 33/2013 s-a modificat metodologia de acordare a compensaţiei în transportul feroviar de călători prin reorientarea către transportul cu caracter social asigurat prin trenurile InterRegio şi Regio. În acest context, în baza art.2 alin.(3) din OUG nr.56/2011 pentru stabilirea principiilor de aplicare a tarifelor de deservire generală în transportul feroviar de călători, în vederea repoziţionării ofertei de transport InterCity în sectorul de vârf al serviciilor de transport feroviar de călători, începând cu data de 1 martie 2013, CFR Călători va ajusta tarifele pentru această categorie, cu scopul de a-i spori atractivitatea pentru o gamă cât mai mare de utilizatori în condiţiile păstrării competitivităţii cu celelalte mijloace de transport de pasageri", se menţionează în comunicatul companiei.

Noile tarife se aplică începând cu data de 1 martie 2013 şi au reduceri importante, de până la 28,5%, la trenurile InterCity pe distanţe scurte şi medii.

"Totodată, tarifele călătoriilor pe distanţe lungi se repoziţionează în piaţă, păstrându-se avantajul competitivităţii transportului feroviar de călători. Pentru oferta de transport cu trenurile InterRegio şi Regio tarifele de călătorie nu suferă modificări", se mai arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, vor fi puse în circulaţie 20 de trenuri Intercity.

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.