Aurel Rotaru a fost condamnat la închisoare în 1948 din cauză că a scris două scrisori către prefect în care critica sistemul pentru îngrădirea liberei exprimări.

După Revoluţie, noua putere a adoptat Decretul Lege 118/1990 prin care anii de detenţie ai celor persecutaţi politic sunt recunoscuţi ca vechime în muncă, condiţia fiind ca aceştia să nu fi fost condamnaţi pentru activităţi fasciste. Prin urmare, domnul Rotaru depune o cerere la judecătoria Bârlad prin care îşi cere drepturile de fost deţinut. Doar că, la dosar, Ministerul Justiţiei anexează şi o scrisoare de la Serviciul Român de Informaţii, potrivit căreia Rotaru a fost membru în mişcarea legionară şi a urmat studiile Facultăţii de Ştiinţe – când acesta studiase, de fapt, Dreptul.

Rotaru a dat în judecată SRI pentru informaţii defăimătoare (afilierea la mişcarea legionară) şi a cerut distrugerea dosarului cu informaţii personale (în condiţiile în care în România nu exista la vremea respectivă o lege a protecţiei datelor personale). A urmat un lung şir de procese în România: la Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel, care au decis că SRI nu este vinovat deoarece instituţia este doar un depozitar al informaţiilor. Rotaru s-a îndreptat apoi împotriva judecătorilor, care i-au respins cererile precedente, dar tot fără success.

Dintr-o regretabilă eroare…

În 1995, a depus o cerere la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg, care a fost declarată admisibilă. Ministerul Justiţiei a cerut SRI să mai verifice odată dacă datele comunicate despre Aurel Rotaru au fost corecte. În adresa trimisă ca răspuns, directorul SRI recunoaşte eroarea: „deoarece la acea dată domnul Rotaru, în vârstă de aproximativ 16 ani, nu putea fi student la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, credem  că ne aflăm în prezenţa unei regretabile erori, care a făcut să considerăm ca domnul Rotaru Aurel din Bârlad este aceeaşi persoană cu cea înscrisă în tabelul respectiv ca membru legionar”.

CEDO a criticat România pentru menţinerea vechilor practici comuniste

„Curtea reaminteşte că atât înregistrarea de către o autoritate publică a unor date privind viaţa privată a unui individ, cât şi folosirea lor şi refuzul de a acorda posibilitatea ca acestea să fie contestate, constituie o încălcare a dreptului la respectarea vieţii private”, au constatat judecătorii de la CEDO.

DETALII:
Click aici pentru a reveni la articolul „Top 10 aberaţii legislative”.

Te-ar putea interesa și: