Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, magistratul Dana Gîrbovan, a acordat un interviu pentru Capital Play în care vorbește despre cum decurge lupta sistemului de Justiție de a se elibera de sub influența Serviciilor Secrete, dar și de a clarifica problema protocoalelor secrete. Gîrbovan spune că legătura dintre Servicii și Justiției a funcționat neîntrerupt, ca o linie roșie, din 1989 și până în prezent.

Capital: Începem această discuție de la mesajul dumneavoastră de la Gala Capital: ”Prin determinare si curaj putem schimba societatea. După 4 ani e foarte grav ceea ce se întâmplă nu a scăpat nimeni de plasa serviciilor. Lupta trebuie dusă mai departe. Presiunile vin din multe părți. Din interiorul sistemului, din politică”. Din mesajul dumneavoastră să înțelege că pericolul abuzurilor din justiției nu a trecut.

Dana Gîrbovan: Categoric este așa, pentru că ce vedem acum sunt părți dintr-un puzzle. Ca să reușim cu adevărat să vedem unde au fost cele mai grave tare, cum le reparăm, cum le evităm pe viitor, care au fost efectele și cum pot fi corectate trebuie să avem tabloul întreg. Aceste protocoale încheiate de instituțiile de la vârful sistemului judiciar cu Serviciul Român de Informații și poate și cu alte servicii nu au venit din neant. Dacă mergem în trecut, vom vedea că există o legătură între momentul 1989 și până în prezent și care a continuat și în Justiției.

Sunt hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) care sunt în continuare secrete și care au vizat relația dintre Serviciile de Informații și Justiție. Sunt alte protocoale încheiate înainte de anul 2009 între Curtea de Apel București și SRI, de exemplu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Parchetul de pe lângă Înalta Curte a avut Protocoale încheiate și cu alte Servicii, Ministerul Public cu siguranță.

Ei bine, toate aceste decizii ale CSAT, toate aceste protocoale care sunt secrete în acest moment trebuie publicate pentru a putea să ne așezăm puzzelul acesta, să avem această imagine completă.

Cum se ingnoră o decizie a Curții Constituționale

– Apropo de aceste decizii, dumneavoastră și asociația pe care o conduceți sunteți implicați într-un proces pe această temă

D.G.: Categoric! Și de aceea am spus că lupta continuă. Până nu vom avea finalizare la toate demersurile pe care le-am început în 2014, inclusiv legate de aceste hotărâri ale CSAT-ului, nu ne vom opri. Cu atât mai mult cu cât există o dispoziție nouă adusă prin modificările legilor justiției în care se spune foarte clar că toate actele administrative care privesc Justiția sunt informații de interes public, fără niciun fel de excepție. Iar Curtea Constituțională a și spus că dacă acestea au fost clasificate, ar trebui declasificate imediat după intrarea în vigoare a legilor. A trecut deja aproape un an și acest lucru nu s-a întâmplat.

– Apropo de linia roșie de care vorbeați mai devreme. A fost o dezbatere intensă în urmă cu doi ani pe tema arhivei SIPA, dar pare că acum s-a așternut tăcerea. Ce se mai întâmplă?

D.G.: Exact la asta voiam să mă refer. Prima dată când noi am avut aceste, inițial suspiciuni, pe urmă căutând și cercetând ne-am dat seama că sunt fapte nu sunt numai suspiciuni legate de rolul pe care l-au avut Serviciile în justiție. Am început cu SIPA și cred că în 2008-2009 am și făcut o primă conferință la UNJR pe relația dintre Justiție și Serviciile de Informații. Atunci am pornit de la problema SIPA. Am mers în trecut și am văzut că fosta Securitate s-a dezmembrat și o parte a rămas la Justiție. A fost inițial Serviciul Intern Operativ, apoi a fost transformat în Serviciul Intern de Protecție și Anticorupție (SIPA), că și atunci era pe bază de anticorupție, în care la un moment dat foarte mulți dintre ofițeri proveneau din fosta Securitate. A fost desființat acest serviciu, problema arhivei lui și a ce colectau despre magistrați a rămas în continuare secretă, după care, la scurt timp, au fost date aceste hotărâri ale CSAT-ului începând cu 2005 prin care se pare că a preluat SRI-ul atribuțiile acestea de … în câmpul tactic al justiției, ca să mă exprim așa. Cel puțin din informațiile pe care le-am pus cap la cap, justiția nu a rămas ruptă de Serviciile de Informații din 1989 până în prezent.

Vreau să aflu exact ce se înțelege prin a se supraveghea”

– Șeful Inspecției Judiciare vorbea la un moment dat de peste 2000 de magistrați supravegheați

– Aștept și eu cu nerăbdare publicarea acestui raport. Nu este încă public, este în discuție la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), urmează să fie dezbătut, dar vreau să aflu exact ce se înțelege prin a se supraveghea. Dacă au fost mandate de interceptare asupra judecătorilor, alte măsuri de supraveghere și așa mai departe. Acel raport a fost făcut de Inspecția Judiciară pornind de la informațiile legate de numărul mare de dosare deschise de DNA privind judecătorii și este un capitol din acel raport, care conține foarte multe alte informații importante.

– SIPA a fost închisă în 2003-2004, dar aceasta supraveghere pare că a continuat, se adună în continuare informații despre magistrați. La SIPA marea teamă este că acele informații au fost folosite pentru șantajarea acelor magistrați.

– Aceste lucruri le-au spus persoane care au avut contact cu arhiva SIPA, inclusiv domnul judecător Cristi Danileț, care a făcut parte dintr-o primă echipă de inventariere, a spus că erau adunate și a văzut note informative privind viața personală a magistraților. Adică să ai un Serviciu de Informații care colectează date din viața privată a magistraților, este un lucru foarte grav pentru că poți să prezumi pe urmă ”de ce ai face acest lucru?”.

– Acesta este și sensul întrebării. Spre exemplu, în dosarele de corupție am avut exemple în care la dosar au apărut stenograme care aveau legătură cu viața privată a celor implicați, lucruri care nu aveau legătură cu dosarul în cauză. Nu există riscul ca în aceste supravegheri să fii fost vizată viața privată a unor magistrați?

D.G.: Ceea ce este îngrijorător pentru mine, din punctul de vedere al unui judecător, este faptul că înțelegem foarte puțin care este importanța vieții private și a respectării dreturilor fundamentale. Și nu mă refer doar la supravegherea judecătorilor. România cred că are un număr record de interceptări admise și are un procent absolut îngrijorător de cereri admise la solicitările DNA-ului. Au fost Curți de Apel care au admis cererile de interceptare în proporție de 100%. Cererile pe mandate de siguranță națională au fost admise tot așa, în proporție de aproape 100%. Din statisticele pe care noi le-am cerut Înaltei Curți, rezulta că pe parcursul a 5-6 ani, o singură cerere a fost respinsă. Și vorbim de mii de cereri anual. Asta spune că judecătorii, din nefericire, nu și-au îndeplinit rolul de cenzură pe care trebuie să îl aibă. Și nu o spun eu, o spune Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) într-o hotărâre dată împotriva Moldovei, unde era procentul de 96%, spune Curtea că judecătorii nu și-au făcut treaba. A fost încălcat dreptul la viață privată, prin simplul motiv că judecătorii nu au cenzurat cu adevărat cererile venind in partea procurorilor și în cazul nostru, cu atât mai grav, din partea SRI.

Ne-am ratat rolul de apărare a drepturilor fiecărui cetățean”

– Statistica nu minte niciodată. Un procent de 100% ar presupune o perfecțiune a procurorilor, ori perfecțiunea nu există…

– Evident că nu. Dacă judecătorul se rezumă la a pune o viză pe o cerere, și aceea formală, înseamnă că într-adevăr ne-am ratat rolul în ultimii ani, cel puțin din această perspectivă de apărare a drepturilor fiecărui cetățean.

– Credeți că în cazul acestor judecători care au vizat pe bandă rulantă, ar putea fi și alte motive decât cele legale?

– Nu aș vrea să intru pe planul speculațiilor, judecător fiind mă rezum la fapte. Dar acestea este un fapt. Că au fost admise într-un procent mai mare decât cel la care CEDO a spus că există o ingerință în dreptul la viață privată.

– Printre magistrații cu are ați comunicat în ultimii ani, ați aflat de cazuri concrete în care s-a pus presiune pe ei?

– Au fost situații, și vă dau cazul colegilor de la Oradea, unde a ieșit pe presă o interceptare a procurorilor DNA. S-au înregistrat între ei în timp ce spuneau că fac dosare pentru că li se va face frică și celorlalți. Iar faptul că au existat dosare, și în mod real au existat, ce vizau legalitatea sau temeinicia unei hotărâri date de un judecător a constituit un semnal pentru ceilalți judecători și un factor care te făcea să nu te mai simți în siguranță pe soluțiile date. În concret, DNA a deschis un dosar pentru trei judecători de Curte pentru o hotărâre dată într-o contestație în anulare. Din interceptările respective rezulta că intenționau să îi trimită în judecată. Însă între timp au început discuțiile cu noua secție, dosarul a fost preluat la București și a fost clasat. Iar în ordonanța de clasare se motiva că nu există faptă penală deorece hotărârea este legală și temeinică. Deci nu verificau conduită judecătorilor, dacă au fost de rea credință, dacă au fost fapte de corupție sau dacă a fost un abuz, ci dacă hotărârea este legală și temeinică. Ori acest tip de dosare, și nu știm câte au fost la nivelul acestei țări, au constituit în mod real presiuni nu numai asupra judecătorilor cercetați, ci și asupra celorlalți judecători. Era un semnal de alarmă cu mesajul: noi verificăm dacă hotărârile date de voi sunt legale și temeinice și dacă nu sunt, vă trimitem în judecată și vă suspendăm din funcție.

– Până de curând acești judecători erau suspendați.

  • Da, și stiau că era cercetați. Chiar glumeau colegii că o să trimitem minutele la DNA pentru viza de legalitate, cum era pe vremuri când procuratura supraveghea legalitatea la nivelul Înaltei Curți, mă refer în perioada comunistă. Problema era alta, faptul că aceste dosare erau ținute deschise pe o perioadă foarte lungă de timp. Adică dacă vine o plângere din partea unui cetățean că hotărârea este nelegală și netemeinică și astea sunt singurele motive arătate, tu nu ai acolo elementele constitutive ale unei infracțiuni. Nu ai niciun motiv să faci cercetări în dosarul respectiv sau să îl ții deschis pe ani de zile.

Cum poți să aperi independența justiției bazându-se pe niște note secrete ale SRI”

– Cererile dumneavoastră par corecte și justificate în ceea ce privește relația cu Serviciile de Informații, dar pare că nici măcar în interiorul Justiției magistrații nu sunt de acord asupra unor principii. Spre exemplu judecătorul Horațius Dumbravă lăuda în 2015 implicarea Serviciilor în campania anticorupție.

– Știu exact și când a spus asta: în cadrul unei ședințe a CSM din 2015, legat de o cerere a noastră. Am făcut UNJR-ul, dar și Asociația Magistraților din România și Asociația Procurorilor din România o cerere de apărare a independenței Justiției pornind de la afirmațiile generalului Dumbravă, acel interviu deja celebru ce viza câmpul tactic din justiție în care spunea că nu se mai retrag din câmpul tactic până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze. Pentru noi a fost absolut șocant. Cum adică? Câmp tactic în Justiție? Ce înseamnă în concret asta? Dacă stăteai și citeai legile, inclusiv legea SRI, se vedea în mod clar că după 1992, după Revoluție li s-a interzis categoric să facă acte de cercetare penală. Și atunci ce căutau ei în câmpul tactic al justiției? Pornind de la cele declarate de generalul Dumbravă și de la dispozițiile legale, am cerut CSM-ului să apere independența justiției. În mod ciudat, cererea noastră a fost respinsă bazându-se mai ales pe niște note secrete comunicate tot de Serviciul Român de Informații. Cum poți să aperi independența justiției, care prin esență este publică, tot ce ține de justiție este public, bazându-se pe niște note secrete ale Serviciului despre care noi spunem că ne-a încălcat independența.

– Pe același principiu pe care și la Înalta Curte exista acele note la care cei acuzați …

– …. nu aveau acces. Dar aici vizau exact o chestiune publică. A fost dat un interviu public, Inspecția Judiciară a cerut relații SRI-ului și acestea au venit în cadrul unei note secrete. Ei bine, după 3-4 ani am aflat împreună cu publicul că și CSM-ul încheiase protocol cu SRI-ul în care permiteau Serviciului să trimită informații inclusiv în cauze ce vizau cariera judecătorului. Nu știm în mod concret câte și dacă au fost trimise astfel de informații, dar protocolul permitea acest lucru. Practic, în baza acestui protocol Serviciul avea dreptul să ce? Să supravegheze magistrații dacă nu fac abateri disciplinare? Lucrurile au ajuns undeva dincolo de orice limită. Nu ne-am fi putut gândi în 2015 că relația dintre SRI și Justiție este atât de apropiată și interferența lor este atât de gravă.

– Este evident că un Serviciu secret nu are dreptul să facă investigații penale, dar v-am dat exemplu unui judecător care consideră că acesta este un fapt pozitiv. Ce faci ca și cetățean dacă ajungi în fața unui astfel de judecător? Pentru că, fără sau cu protocoale, el continuă să gândească la fel.

Ajungem la problema mentalităților, despre care am vorbit mai devreme. Lucrurile până la urmă sunt simple. Legea este cea publică, cea din Monitorul Oficial, iar eu ca judecător mă supun numai legii, și supunându-mă numai legii trebuie să apăr numai drepturile și libertățile fundamentale ale cetățeanului. Acesta este jurământul pe care îl depunem la intrarea în profesie. Dacă mergi și gândești în altă paradigmă, că avem o problemă mare cu corupția, lucru care este cel mai probabil adevărat, dar admitem că putem folosi instrumente care exced cadrului legal pentru că este atât de mare pericolul că trebuie să acceptăm acest lucru, deja ne-am îndepărtat de ce înseamnă stat de drept și în loc să rezolvăm o problemă creăm una mult mai mare. Cred că acest lucru s-a întâmplat în România. Ce spunea domnul Horațiu Dumbravă referitor la corupția ca problemă de securitate națională este rezultatul tot a unei hotărâri date de CSAT. Iar în răspunsul și în dialogul pe care noi l-am avut atunci cu CSAT-ul ni s-a explicat că fiind foarte greu să modifici legile, cele ale securității naționale mai ales, au găsit această soluție, de a completa practiv legea prin hotărâri ale CSAT-ului. Adică a preluat cumva rolul Parlamentului.

Mai vă dau un exemplu, apropo de modul de gândire. Eduard Hellvig spunea în 2015 că interesul SRI era ”să nu existe persoane cum au fost în trecut, judecători, procurori, care pe drum au uitat că servesc statul român şi au avut alte preocupări decât a servi statul român”.

  • Pe mine m-a suprins atunci foarte tare această declarație pentru că știam, fără să mă uit în trecut, că judecătorii nu servesc statul. Și vă spun de ce: pentru că în fața legii toți sunt egali. Când îmi vine în sala de judecată statul ca pârât și reclamant și un cetățean sunt egali. Eu nu servesc nici statul, nici cetățeanul, mă supun legii. Apăr drepturile și libertățile fundamentale supunându-mă legii și constituției, nicidecum statutului și intereselor statului. Și mi se părea că acest principiu este de la sine înțeles, adică nu trebuie neapărat să fie scris. Ulterior, căutând și începând să studiez istoria justiție de dinainte de 1989 avut surpriza să aflu că în acea perioadă judecătorii și funcționarii publici jurau să servească Republica Socialistă România. După 1992, jurământul judecătorilor era să servească statul și să apere drepturile și libertățile cetățenești, deci se păstra și această sintagmă venită din trecut. Abia în 2004, a fost eliminată cu totul și s-a ajuns la rolul unui judecător într-un stat de drept și democrație să se supună doar legii, Constituției și să apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor. Această trecere pe care o regăsim în legislație nu a fost regăsită și în mentalitate. Ușurința cu care se trece peste drepturile fundamentale și peste libertăți cred că vine din acest motiv: nu a existat o rupere de trecut, un moment zero în care să fii stat să ne facem o analiză instituțională, ce rol a avut justiția, ce rol a avut Parchetul, am slujit sau nu regimului comunist și în ce fel, care sunt mentalitățile specifice pentru a le indentifica. Ca la o boală: ai simtomul, identifici boala și pe urmă vii cu tratamentul. Noi nu am făcut acest lucru, în special în ceea ce privește justiția. Nici până astăzi nu se studiază, spre exemplu, la Istoria statului și a dreptului decât foarte superficial ce a însemnat justiția în perioada comunistă. Și iată că aceste practici, aceste mentalități, s-au continuat și instituțional, dar și personal prin oameni care au rămas în funcții dinainte de 1989 până ulterior.

Este foarte important să înțelegem cu adevărat ce desparte un stat totalitar de un stat democratic”

– Văzând aceste declarații de la oameni care încă sunt activi, și din partea Serviciului, și din partea magistraților, nu vă este teamă că moda protocoalelor și a colaborărilor între anumite Servicii secrete și justiție ar putea reveni? Mai ales că acest mod de lucru pare a fi susținut și de o parte a societății.

– Cred că societatea nu conștientizează. Este foarte important să înțelegem cu adevărat ce desparte un stat totalitar de un stat democratic. Societatea românească în general, nici măcar cei tineri, nu cunosc aceste aspecte ale trecutului care încă ne urmăresc. De aceea îți poți permite să vii să spui că drepturile fundamentale sunt un lux, că lasă legea la o parte, important este să îi ardem pe corupți, că e adevărat, dar și ceilalți sunt răi și să meargă toată lumea la pușcărie.

– Unui astfel de tânăr ce i-ați explica pentru a putea înțelege?

– I-aș explica faptul că exact acest gen de sloganuri poate să conducă țara la o dictatură. Pe acest gen de sloganuri s-au constituit toate statele totalitare. Ce ne intereseaza pe noi, și dacă vrem cu adevărat ca România să crească sănătos în următorii ani, este să ajungem la acest nivel al respectării legii de către toată lumea. Nu poți să te ascunzi în spatele unor sloganuri, să spunem că vrem justiție, dar nu ne deranjează dacă încălcați legea. Pentru un strat democratic, acesta este cel mai mare pericol. Cu toții că dorim un stat ca afară și democrație. Păi să îl dorim cu adevărat și să îl susținem. Și revin la ce spunea Kennedi: ”Criticați administrația, criticați instituțiile statului, criticați-ne de fiecare dată când greșim dacă ne vreți binele”. Același lucru este important să îl înțelegem și noi. Criticați justiția, criticați Serviciile, criticați de fiecare dată când vedeți lucruri de por părea greșite. Pentru că abia atunci le faceți bine. Nu idolatrizându-le, nu închizând ochiii la greșelile lor. E ca la un copil. Și pe urmă te trezești cu un mic monstru, până la urmă. Incapabil să își facă un autocenzură și să își corecteze erorile și abuzurile.

– Dar dumneavoastră credeți sau aveți semnale că stilul lucru de dinainte de 2017, de 2018, ar putea reveni ca mod de acțiune?

– Riscul există întotdeauna. Știți cum e, ce te învață istoria este că nu înveți niciodată din trecut. Dar ar fii foarte grav ca măcar aceste chestiuni deja evidente, să le mai repetăm. Dar pentru mine a fost dezamăgitor faptul că cei de la Comisia Europeană au ales să închidă ochii și să spună că nu este treaba lor această problemă a Justiției, fiind preocupați doar de efectele luptei împotriva corupției. Adică nu te interesează tot parcursul, ci doar rezultatul. Asta înseamnă că tu negi esența statului de drept și lași un stat al Uniunii Europene pradă unor metehne extrem de periculoase. Nu se poate să vedem lucrurile, fiecare doar partea monedei care ne interesează.

Te-ar putea interesa și: