Astfel, construcția va fi realizată pe o suprafață de 750 de hectare în zona Alcorcon, aflată la 15 kilometri distanță de Madrid.

Reprezentanții companiei au spus că speră să pună piatra de temelie a proiectului la finalul acestui an. Proiectul ”Eurovegas” vizează construcția unui complex ce va cuprinde patru cazinouri și 12 hoteluri (ce vor număra peste 36.000 de camere), 9 teatre, 3 terenuri de golf și un centru de convenții. Întreaga construcție urmează a fi realizată pe o perioadă de 10-15 ani.

Autoritățile din regiunea Madrid-ului s-au luptat mult pentru a-i convinge pe americani să construiască proiectul, în condițiile în care, în Spania, rata șomajului este de 26%. O parte dintre șomerii aflați pe statele de plată ale guvernului iberic sunt români, prin urmare aceștia pot prinde, cu ocazia noului proiect, joburi în construcții, de altfel, unul dintre sectoarele din Spania care s-a bazat pe forța de muncă din România.

Anul trecut, Las Vegas Sands, cel mai mare dezvoltator de cazinouri din lume, după valoarea de piață a companiei, a ales Madrid în defavoarea Barcelonei, după luni întregi de discuții cu autoritățile ambelor orașe. În cursa pentru acest proiect, Alcorcon a învinse alte două regiuni din apropierea Capitalei, Valdecarros și Paracuellos – Torrejon. Cei care s-au opus dezvoltării ”Eurovegas” susțin că banii vor fi cheltuiți pe proiecte private, în timp ce spaniolii suferă de tăieri de salarii și joburi în sectorul public, prin urmare se anunță proteste. Mai mult, oponenții se tem că acest proiect va crește rata prostituției și a criminalității, readucând, de asemenea, creșterea artificială a prețului proprietăților, așa cum s-a întâmplat în 2008, ducând la o dublă recesiune.

Las Vegas Sands operează cazinourile Venetian și Palazzo din Las Vegas, Marina Bay Sands din Singapore, respectiv încă câteva proprietăți în Macao.