Cei de la Ministerul Investiţiilor au lansat lansat platforma Oportunități de Finanțare UE

Cei de la Ministerul Investiţiilor au lansat lansat platforma Oportunități de Finanțare UE
Publicat de Gabriel Zamfirescu la 5 august 2021, 19:00

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat, astăzi, o platformă online (https://oportunitati-ue.gov.ro/), un punct unic de acces care integrează informații privind fonduri din mai multe surse de finanțare (programele naționale, operaționale, comunitare etc.), fiind atât interfața între mediul instituțional și beneficiari, cât și un instrument principal la nivelul României în ceea ce privește identificarea de parteneri, incluzând prezentarea exemplelor de bune practici în accesarea finanțărilor disponibile.

Prin intermediul acestei platforme, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va fi o punte de legătură și de contact permanent cu potențialii beneficiari ai surselor de finanțare comunitare, direcționându-i către Punctele Naționale de Contact/Punctele Focale (PNC/PF), Agențiile Naționale responsabile, AM-urile aferente domeniului de interes sau Direcțiile Generale ale Comisiei Europene și/sau Agențiile Executive responsabile, în cazul în care programul de interes nu are un PNC/PF în România.

Platforma integrează informații consistente pentru toți potențialii beneficiari, atât din mediul privat, cât și public, precum și din mediul academic și de cercetare, în vederea creșterii vizibilității surselor de finanțare europeană și a eficientizării canalelor de comunicare dintre autoritățile care gestionează aceste finanțări și cei cărora le sunt destinate.

„Doresc să le mulțumesc colegilor mei care au sprijinit acest demers, necesar pentru a eficientiza modul în care se derulează accesarea surselor de finanțare europeană, integrând toate informațiile într-un singur loc, în mod transparent și cu o interfață ușor de utilizat.

Platforma noastră realizează în premieră și conectarea utilizatorului atât cu Portalul Comisiei Europene Funding & tender opportunities, cât și cu site-urile oficiale ale instituțiilor care gestionează fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat.

Ne dorim ca această platformă să devină o cale de comunicare eficientă, astfel vă invităm să vă înscrieți în secțiunea prin care puteți deveni parteneri, având oportunitatea de a vă face cunoscute activitățile din proiecte. Îmi exprim convingerea că împreună vom reuși să creștem gradul de accesare a acestor surse de finanțare”, a declarat secretarul de stat Cătălina Bădoiu.

Informații articol
Despre autor
Gabriel Zamfirescu

Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.