Miliardari precum Bill Gates susțin cu toată gura că, teoretic, n-ar avea nimic împotrivă să plătească impozite mai mari. Și totuși, Gates, alături de alți miliardari americani, tac mîlc când vine vorba de o serie de propuneri active care ar face exact asta, ocolind un pachet legislativ din statul lor de origine Washington și care îi vizează în mod special, scrie Vox.com.

Washingtonul găzduiește patru dintre cei mai bogați oameni de pe planetă: Bill Gates, fodatorul Microsoft, Jeff Bezos, fondatorul Amazon, fosta soție a lui Bezos, romanciera MacKenzie Scott și Steve Ballmer, CEO Microsoft. Dar, din 2021, statul are unele dintre cele mai agresive propuneri de impozitare a ultra-bogaților, inclusiv o propunere unică de impozitare a averilor miliardarilor la nivel de stat.

Toți au refuzat să facă campanie pentru propunerile de majorare a impozitelor, respingând cererile de a sprijini măsurile, stând, tăcuți, pe margine. Noel Frame, legiuitorul de stat care promovează impozitul pe avere a încercat să ia legătura cu familiile Gates, Ballmer și Bezos, pentru a vedea dacă sunt interesate să sprijine public propunerea ei. Fără niciun rezultat.

Tăcerea și inacțiunea lor îi deranjează pe unii activiști, deoarece Gates și Ballmer pretind că susțin să plătească taxe mai mari. Dar miracolul ține doar cîteva minute. Un miliardar poate spune într-un studio de televiziune sau într-o postare pe blog că e de acord cu o creștere a impozitelor. Nu la fel se întîmplă dacă li se cere să-și cheltuiască capitalul social și să susțină în mod proactiv o măsură care este tangibilă.

„Tăcerea înseamnă consimțământ”, a spus Chuck Collins, un critic al inegalității care a colaborat cu tatăl lui Gates pentru a impune impozite mai mari.

Deși propunerea privind impozitul pe avere are prea puține șanse să devină lege în această sesiune, măsura a fost votată în afara comisiei la sfârșitul lunii trecute, semn că există un anumit impuls în spatele ei.

Washingtonul este unul dintre singurele state din SUA fără impozit pe venit, iar progresiștii au petrecut ultimul deceniu explorând modalități de a adăuga noi fluxuri de venituri. Dar activiștii anti-impozitare spun că ar face din Washington, care nu are niciun impozit pe câștigurile de capital, un loc mai puțin ospitalier pentru afaceri.

Statul a devenit în ultimele luni cel mai recent câmp de luptă pentru cât de mult ar trebui America să-și impoziteze cei mai bogați cetățeni. Multimiliardarii se confruntă cu cereri de impozite mai mari, parțial din cauza pandemiei, care a sporit inegalitatea.

Gates, Ballmer, Bezos și Scott s-au îmbogățit mult în ultimul an, după ce acțiunile Big Tech au crescut, în condițiile în care lumea s-a bazat tot mai mult pe companiile de tehnologie. Cei patru au averi de aproximativ 500 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. La începutul anului 2020, ei controlau aproximativ 320 de miliarde de dolari.

Bill Gates a fost cel mai vocal în ceea ce privește dorința de a da mai mulți bani în impozite. Dar și-a exprimat îngrijorarea că s-ar putea merge „prea departe” cu impozitarea, inclusiv cu impozitele pe avere.