Kiribati este cel mai mare stat din Oceania din punct de vedere al întinderii. Ocupă o suprafață de aproximativ 5.000.000 km² acoperită de ocean, dar aria uscatului reprezintă numai un mic fragment al acesteia, de numai 811 km², sub forma a 32 de insule. Populaţie este de aproximativ 100.000 locuitori, iar cea mai vastă întindere de uscat este Kiritimati din grupul Line, cunoscută și sub denumirea de Insula Crăciunului.

Capitala Republicii Kiribati este South Tarawa. Durata medie a vieții este de 66 de ani. Cetățenii Uniunii Europene, inclusiv cetăţenii români, pot călători şi pot rămâne fără viză pe teritoriul Republicii Kiribati pentru o perioadă maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 180 de zile. Se permite intrarea în ţară cu sume de până la 5000 dolari australieni.

Persoanele care încalcă legislaţia din Kiribati pot fi expulzate, arestate sau reţinute. Posesia, uzul, sau traficul cu droguri sunt considerate infracţiuni grave. Săvârşirea oricăreia dintre aceste infracţiuni poate atrage după sine amenzi foarte ridicate sau detenţie îndelungată. Conducerea sub influenţa alcoolului se pedepseşte cu închisoare, ca şi infracţiunile sexuale cu minori sau diseminarea pornografiei infantile. Nu sunt disponibile medicamente uzuale şi creme de protecţie solară. Se recomandă consumul apei îmbuteliate, sterilizate, sau doar dacă aceasta, în prealabil, a fost fiartă. De asemenea, se recomandă vaccinarea împotriva hepatitei A şi actualizarea tuturor vaccinurilor înainte de călătorie. Ocazional, apar focare de febră dengue, generată de un virus purtat de ţânţari.

Nu există infrastructură pentru persoanele cu disabilităţi şi nici case de pompe funebre, servicii de îmbălsămare sau de incinerare. 

În Kiribati, traficul rutier se desfăşoară pe partea stângă a drumurilor. Străzile din capitala pot fi parţial inundate după ploile abundente şi mareele înalte. Vizibilitatea este scăzută pe timp de noapte deoarece iluminatul stradal este slab. Se plătesc taxe de drum.  Dolarul australian este moneda oficială în Kiribati. Cecurile de călătorie şi toate valutele principale sunt acceptate de bănci şi pot fi, de asemenea, schimbate pentru moneda locală la unele hoteluri. Cardurile Visa şi MasterCard sunt acceptate la majoritatea hotelurilor. Există o legislaţie strictă cu privire la importul oricărei categorii de plante, fructe, legume, precum şi sol, animale şi produse de origine animală.

Te-ar putea interesa și: