Capital: Care este părerea dvs despre programul ”CEO privat la stat”?

Octavian Bădescu: Intenţia legată de implementarea „managementului profesionist” este bună sau ar putea da rezultate, cel puţin din punctul meu de vedere – pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat în celelalte zone. Când ai un acţionar, statul român, care practic spune ceva de genul: ”eu nu prea mă pricep la aceste afaceri, hai să aducem expertiză din afară”, e normal să ai aşteptări, iar eu am fost foarte încrezător în proiectul asta din mai multe motive. În primul rând, am fost contacta fără să fiu „arondat” politic. În perioada în care ei recrutau pentru Consiliul de Administraţie (CA), eu eram asociat la Sameday Courier. După ce s-a ales CA, recrutorul m-a contactat să-mi spună că se organizează un concurs pentru sucursala express – PrioriPost. Ei îşi doreau să revitalizeze curieratul în Poştă Română. Şi-au dat seama că acest „curierat” este una din liniile de business pe care Poşta poate creşte. M-am uitat la componența CA şi mi-am dat seama că erau oameni cu care pot discuta. Şi am acceptat.

Aţi pregătit un proiect în acest sens?

Am ajuns pe lista scurtă pentru acest post şi, da, am pregătit un proiect, aşa cum văd eu curieratul că se poate dezvolta, proiect în care am pus nişte condiţii. Erau clare: am nevoie de la Poştă de independenţă, de cooperare şi de resurse investiţionale. Dacă există, avem şanse să atingem împreună aceste rezulate. Pentru că am fost ales, am presupus şi că ei sunt de acord cu proiectul meu. Apoi am făcut un plan de management. Într-o lună. Planul meu era în linie cu ceea ce înţelesesem eu din Planul de Administrare şi din Planul de Management ale CNPR. Adică, implementarea elementelor cheie din Strategia „Roland Berger”. Şi am scris în plan: trebuie să faci o companie separată – numită PrioriPost, deţinută de către Poştă, dar care să fie independentă, cum e DHL pentru Deutsche Post. Aşa acţionează şi La Poste – Poşta Franceză – cu GeoPost. Pe parcurs au intervenit tot felul de elemente care mi-au pus multe semne de întrebare. Contractul de mandat ce mi-a fost propus avea în el foarte multă responsabilitate, dar putere de decizie neglijabilă. CA-ul nu a zis că îmi respinge planul de management, a zis că mi-l aprobă, dar cu nişte amendamente. De fond însă, care ţineau de reforma structurală. Însă, dacă îmi zici ”sunt de acord cu…”, dar îmi tai elementele cheie, acest lucru mă poate duce cu gândul că te faci că vrei transformare. Or, eu nu pot „mima” procesul de transformare, nu de aceea am venit.

Totuşi, aţi transformat PrioriPost în brand de operare.

Da, dar nu era suficient. Am iniţiat şi un parteneriat cu DPD (“RoadShip”) despre care nu pot spune că l-am perceput ca fiind bine primit în interior, deşi “RoadShip” poate fi printre cele mai profitabile servicii ale Poştei de până acum şi în condiţiile în care CNPR nu a excelat în „inventarea” de servicii noi în ultimii 10 ani. Un alt aspect care te pune pe gânduri: în linii mari, Poşta are 250 mil. euro venituri pe an cu peste 70 % cheltuieli salariale, din care divizia PrioriPost produce 10 mil. cu cheltuieli salariale la jumătate ca pondere. Ce te costă să scoţi zona mai sănătoasă – PrioriPost – „în afară”, să îi creezi oportunitatea unui destin propriu, o firmă deţinută tot de tine, ca să se ocupe de curierat? Dacă faci asta, managementul acelei companii poate să îşi gestioneze relaţia cu sindicatul, poate să îşi stabilească politica de remunerare, selectează personalul care îi este necesar, îşi stabileşte politica de vânzări, modul de organizare operaţională, poate să îşi stabilească furnizorii organizându-şi licitaţiile proprii, îşi gestionează cash-flow-ul.

Cum a fost primită propunerea cu salariul de 1 euro?

Similar au stat lucrurile şi cu propunerea legată de salariul de 1 euro: a fost apreciată de multă lume din exterior şi din interior, însă nu a fost aprobată de către CA. Mă refer la această propunere de modificare. Eu nu îmi puteam face singur salariul acesta, iar Poşta a continuat să-mi vireze acelaşi salariu pe card. Îmi amintesc de perioada de început: după vreo două săptămâni în Poştă, am avut discuţii cu unii şi cu alţii, cu membrii CA, colegi, lideri sindicali şi mi s-a pus o întrebare foarte bună – ”ce–i mişcă pe oamenii aceştia, pe poştaşi?”, iar propunerea mea a venit şi ca parte a răspunsului la această întrebare. Dacă tu ai o structură în care, conform datelor financiare publice, aproximativ 3/4 din venituri se duc în salarii, e clar că ai o problemă pe profitabilitate, cauzată în special de această componentă. Aşa că răspunsul este la oameni, care trebuie să devină mai productivi şi atunci vii şi spui „sunt alături de voi în sacrificii şi cred în voi atât de mult încât dacă voi nu performați, eu nu îmi iau salariu”. O altă întrebare bună, determinantă, a venit către final de mandat, de la un lider sindical: ”domnule director, noi ne-am convins că dvs vreţi să salvaţi Poşta, dar sunteţi sigur că Poşta vrea să fie salvată?”. Sunt întrebări la care atunci când realizezi răspunsurile, trebuie să iei decizii. Şi le-am luat. Nu am acceptat să fiu „învins de sistem”. Ce înţeleg eu prin asta: să ştii că nu îţi vei atinge obiectivele, dar să stai şi să nu faci nimic, acceptând situaţia, pentru că vrei să îţi iei salariul în continuare.

Au încercat să va convingă să rămâneţi?

Când s-a auzit că vreau să plec, s-a încercat să fiu convins să nu plec, propunerea fiind că „mai reluăm la anul” discuţiile despre subiect. OK, respect puncte de vedere diferite, însă eu am considerat că nu sunt premise pentru performanţă acum, acolo. Acum, filozofic şi ipotetic vorbind, dacă acest proprietar scriptic – ministerul… şi cine e în fruntea acestui proprietar ar fi remunerat în funcţie de rezultatele companiei, atunci el ar avea ceva de câştigat de pe urma faptului că acea companie e profitabilă. Atunci, teoretic, ar putea avea aceleaşi interese cu acționarii faptici – noi. Însă, realitatea este că el nu a ajuns acolo datorită unei companii pe care o are în subordine, spre exemplu, Poşta, el nu e dator acestei organizaţii, iar dacă vrea să ajungă într-o nouă zona de carieră politică, nu Poşta îl va duce acolo şi nici rezultatul, ci o altă organizaţie paralelă, care se numeşte „partidul politic”. Practic, mecanismele motivaţionale existente pot genera efectul ca el să nu aibă un interes primordial pentru a eficientiza compania.