CNAS a oferit lămuriri de ultimă oră, dezmințind zvonurile apărute în spațiul publci. Astfel, medicamentele cu și fără contribuție personală ce sunt prescrise de medici pot fi ridicate la fel ca și până acum, de la orice farmacie care are contract cu aceeași casă de asigurări de sănătate ca și medicul prescriptor.

În consecinţă, reţeta compensată poate fi onorată într-o arie teritorială mai largă decât localitatea în care îşi desfăşoară activitatea medicul, respectiv în întregul judeţ. De asemenea, reţetele emise de cabinetele medicale, clinicile sau spitalele aflate în relaţii contractuale cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti pot fi onorate de orice farmacie din ţară aflată în contract cu casa respectivă.

Te-ar putea interesa și: