Ce se întâmplă cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii? Anunțul venit chiar acum de la Casa Regală

Ce se întâmplă cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii? Anunțul venit chiar acum de la Casa Regală

Sursă: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 16 februarie 2022, 23:36

În cursul zilei de miercuri, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a avut o întâlnire cu generalul-maior Eldon Millar și cu predecesorul acestuia, contraamiralul James Macleod. Suverana i-a primit stând în picioare, însă aceasta a mărturisit că se mișcă cu greu.

Ce se întâmplă cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii? Anunțul venit chiar acum de la Casa Regală

În cadrul întâlnirii care a avut loc la castelul Windsor, Regina Elisabeta i-a așteptat pe cei doi în picioare, zâmbind, după cum se vede într-o înregistrare video dată spre publicație. Suverana a purtat o rochie cu model și, pentru a putea sta în picioare, a avut nevoie de un baston.

Regina Elisabeta nu s-a sfiit să recunoscă faptul că nu se poate mișca prea bine, arătând către piciorul și mâna stângă, spunându-le invitaților ei ”așa cum puteţi vedea, abia mă pot mişca”.

Ulterior, agenția de presă britanică PA a notat că regina suferă de o ușoară ”rigiditate”, însă apariția suveranei în vârstă de 95 transmite un mesaj liniștitor populației.

În urmă cu ceva timp, prințul Charles s-a infectat cu coronavirus pentru a doua oară, și chiar s-a întâlnit cu Regina Elisabeta a II-a cu 48 de ore înainte să afle acest lucru. La acea vreme, anturajul reginei a declarat că suverana nu a prezentat niciun simptom, însă nu s-a precizat exact dacă aceasta a fost testată pozitiv sau negativ.

Regina Elisabeta își va relua activitățile publice

În luna octombrie a anului trecut, Regina Elisabeta a II-a s-a confruntat cu probleme de sănătate, motiv pentru care aparițiile sale s-au rărit. Recent, Casa Regală a anunțat că activitățile publice vor fi realuate în curând.

Suverana urmează să participe la o recepție diplomatică la Windsor pe data de 2 martie și la o ceremonie a Commonwealthului pe data de 14 martie. Ulterior, Regina Elisabeta va participa la o ceremonie la abația din Westminster, în memoria prințului Philip, soțul ei care a decedat în 2021. Ceremonia este programată pentru data de 29 martie.

Ea va fi noua regină a Marii Britanii

Regina Elisabeta a II-a a Marii Brianii a anunțat că atunci când prințul Charles va deveni rege, dorește ca ducesa de Cornwall să fie cunoscută sub numele de regina consort. Acest anunț abordează direct problema nerezolvată a viitorului titlu al Camillei, ducesa de Cornwall.

Duminică, 6 februarie, regina Elisabeta a Marii Britanii, a devenit primul monarh din istoria Marii Britanii care a ajuns la Jubileul de Platină. Astfel, cel mai longeviv monarh din istorie a împlinit astăzi 70 de ani de domnie.

Cu ocazia acestui eveniment, regina a anunțat că dorește ca ducesa de Cornwall, Camilla, să fie cunoscută sub numele de regina consort atunci când prințul Charles va deveni rege, relatează BBC.

Într-un mesaj care marchează cea de-a 70-a aniversare a domniei sale, regina a spus că este „dorința ei sinceră” ca ducesa de Cornwall să aibă acest titlu.Înainte de anunțul reginei, au existat sugestii că aceasta va fi cunoscută sub numele de Prințesa Consort.

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.