Un cunoscut medic infecționist face recomandări pentru a ne proteja de microbi în acest sezon.

Doctorul Carmen Dorobăţ trage un semnal de alarmă în ceea ce privește porumbul fiert şi spune că trebuie să fim foarte atenţi la cel care manevrează oala sau grătarul în care se fierbe sau coace porumbul.

Atenție la igiena mâinilor celor care ne vând porumbul

„Dacă vedem că este o persoană la care igiena mâinilor lasă de dorit, nu are șervețele, nu are condiții să se spele pe mâini, dacă recipientul nu are tot ce îi trebuie, trebuie să avem rețineri.

Să preferăm să cumpărăm din piață și să îl preparăm acasă, dar dacă nu avem timp, să îl cumpărăm din locuri care sunt controlate din punct de vedere medical.

Porumbul poate duce la toxiinfecție alimentară pentru că tot ceea ce este aliment și tot ceea ce nu respectă condițiile de igienă, poate să aibă o încărcătură bacteriană care să determine toxiinfecție alimentară”, a declarat medicul infecționist Carmen Dorobăț, pentru DCMedical.

Apa piscinei să nu miroasă

Cunoscutul medic a detaliat și modul cum trebuie ales locul de scăldat sau piscina unde vrem să ne răcorim. Dorobăț a recomandat să evităm piscinele care au apă în care se observă mizerie sau a cărei apă prezintă mirosuri.

„Să meargă în piscine controlate epidemiologic. Să vadă dacă apa este curată, dacă simt vreun miros în neregulă, iar dacă observă că este la depărtare de ceea ce ar însemna un control din partea Direcțiilor de Sănătate Publică, piscinele respective, să evite.

Să prefere piscine care sunt în zone cunoscute, controlate”, a mai spus Carmen Dorobăț.

Nici Litoralul Mării Negre nu i-a scăpat din atenție infecționistului.

„Pentru litoral sunt două zone care trebuie avute în vedere și anume este vorba de alimentație. Nu ne alimentăm din zone care nu sunt controlate. Atenție la alimente, la termenul de garanție, în special la alimentele bazate pe proteine, lapte și derivate, carne și derivate.

Pot apărea toxiinfecțiile alimentare. Atenție la mușcăturile de țânțari care pot fi locul de plecare al unei posibile boli infecțioase.

Vacanța trebuie organizată cu precauții minime și să ne bucurăm de acest timp de respiro”, a mai spus medicul infecționist Carmen Dorobăț.