La începutul lunii ianuarie a acestui an, salariul Patriarhului Daniel a crescut destul de mult, atunci când s-a majorat salariul minim pe economie, ajungând la suma de 23.920 de lei, față de 16.600 de lei cât avea înainte de luna ianuarie, notează DC News.ro.

Este de menționat faptul că fiecare funcție din cadrul Bisericii Ortodoxe Române este plătită diferit, iar salariile pentru cei din funcții înalte pot ajute și la 8.000 de lei lunar.

Ce salarii au cei care aleg calea Domnului

Un episcop paote câștiga peste 5.000 de lei lunar, un mitropolit 7.500 de lei lunar și un patriarh poate încasa peste 8.000 de lei lunar.

Un simplu preot încasează lunar un salariu net de 2.000 de lei, salariile de bază fiind cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, la care se adaugă și banii primiți de la enoriași.

Studiile impresionante ale Patriarhului Daniel

Dan Ilie Ciobotea, pe numele său real, a fost student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde a obținut Diploma de licență în teologie.

Între timp, acesta a frecventat cursurile de doctorat în cadrul Institutului Teologic Universitar din București, iar apoi, continuă studiile la Facultatea de Teologie Protestantă a Universității de Științe Umane din Strasbourg.

Ulterior, a urmat vreme de doi ani la Universitatea Albert Ludwig, Facultate de Teologie Catolică. În 1980, acesta a fost lector la Institutul Ecumenic de la Bossey-Elveția, iar între anii 1986-1988 a fost director adjunct al institutului.