Petrescu are 40 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. El are şi un master în Ecoturism şi Protecţia Mediului. 

În perioada 2005-2007, înlocuitorul Elenei Udrea a ocupat funcţia de director general al Centrului naţional de învăţământ turistic, director general. Anterior a fost şeful de cabinet al primarului sectorului 3, Liviu Negoiţă.

Cristian Petrescu şi-a început cariera la Ministerul Tineretului şi Sportului în 1993 ca referent şef, unde a lucrat o perioadă de opt. În perioada 2001-2003, Petrescu a fost director de marketing ticketing la firma Visit SA.

Petrescu şase case şi contracte de 3 mil. lei de la MDRT

Împreună cu soţia, de profesie avocat, Petrescu este proprietarul a nu mai puţin de şase locuinţe în Bucureşti, din care patru pe numele soţiei. Cei doi mai deţin şi 5 terenuri, din care două intravilane în Bucureşti, şi aproape un hectar de pădure în judeţul Prahova. Petrescu are un autoturism Mercedes, deţine ceasuri şi bijuterii estimate, în declaraţia de avere, la 5.800 de euro.

Petrescu este şi preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor de Turism din România, care anul trecut a obţinut trei contracte de la Ministerul Turismului, condus de Elena Udrea, pentru promovarea turistică a unor trasee de turistice. Valoarea totală a celor trei contracte însumează aproape 3 milioane de lei, conform declaraţiei de interese a deputatului democrat-liberal.