Dincolo de aprecierile mai mult sau mai puţin rezervate în legătură cu evoluţiile din 2013, contextul economic dificil pe care îl traversăm nu poate fi negat. Considerăm că în afara măsurilor menite să asigure creşterea economică atât de necesară, stabilitatea legislativă şi implementarea în mod coerent şi transparent a măsurilor legislative anunţate pot reprezenta un pilon important al creşterii economice aşteptate.
Dintre toate modificările legislative anunțate pentru 2013, considerăm că vor avea un impact major asupra populației şi mai ales asupra mediului de afaceri intrarea în vigoare a noului Cod de procedura civilă, anunţată pentru 1 februarie, precum şi introducerea sistemului de plată a TVA-ului la încasare, urmate îndeaproape de previzionata introducere a impozitului forfetar şi de emiterea cardului de asigurat pentru sistemul public de asigurări de sănătate.
1. Codul de procedură civilă reprezintă continuarea firească a reformei sistemului judiciar, o consecinţă raţională a adoptării noului Cod civil. Odată cu intrarea sa în vigoare se vor modifica substanțial nu numai normele juridice de procedură civilă, ci şi concepția de ansamblu asupra materiei procedurii civile (prin reconfigurarea competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, resistematizarea etapelor procesului civil, reformarea şi resistematizarea materiei executării silite şi a materiei procedurilor speciale).
În atare condiţii, se simte nevoia ca aplicarea noului Cod de procedură civilă să fie corelată şi cu un sprijin bugetar substanţial, care sa facă posibilă şi în practică implementarea modificărilor aduse de noul Cod cu privire la accelerarea şi creșterea calității actului de justiție.
Problema suplimentarii bugetare pentru aplicarea noului Cod de procedură civilă se aşterne peste mai vechile probleme, cum sunt lipsa personalului din sistem (în special a magistraților), necesitatea creșterii gradului de specializare a magistraţilor sau a implementării unui sistem eficient de răspundere profesională.
Deşi data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă este deja stabilită, este posibilă o nouă amânare a acesteia. Această posibilitate este plauzibilă dacă luăm în considerare declarațiile recente ale premierului prilejuite de procesele statului cu jurnalişti şi artişti privind plata retroactivă a T.V.A., în sensul dorinței executivului de a elimina un grad de jurisdicție, pentru a nu se mai „judeca de 3 ori” aceeași cauză ori pentru a „nu mai ajunge toata lumea la Î.C.C.J.”.
Nu în ultimul rând, ar fi de bun augur ca noul Cod de procedură civilă să fie modificat înainte de intrarea sa în vigoare, pentru a evita situaţia nefericită creată în cazul noului Cod civil, intrat in vigoare la data de 1 octombrie 2011 si modificat substanţial doar 6 luni mai târziu, în aprilie 2012,.
2. Modificarea Codului fiscal prin introducerea sistemului de TVA la încasare a generat numeroase dezbateri şi critici, deşi măsura a fost aparent solicitată de mediul de afaceri, în special din cauza numeroaselor situaţii în care agentul economic era constrâns de obligaţia de plată a TVA-ului, cu toate că facturile emise de acesta nu fuseseră plătite în termen.
Fără a insista mai mult asupra acestei teme intens dezbătute încă din ultima parte a anului trecut, considerăm că principala provocare căreia va trebui să îi facă faţă executivul este legată de diferenţierea în interiorul mediului de afaceri între contribuabilii ce aplică noul sistem şi cei care vor aplica în continuare vechiul sistem, fapt care va crea un dezechilibru artificial şi cu un potenţial impact negativ asupra relaţiilor comerciale dintre cele două categorii de contribuabili.
3. O măsură (încă) neimplementată, dar aflată la nivelul discuţiilor inter-ministeriale, este cea a introducerii impozitului forfetar pentru zona serviciilor. Motivarea oferită, “practic nu încasăm nimic”, precum si termenul „forfetar”, ce aminteşte de un experiment falimentar al guvernării Boc, care a condus la lichidarea unui număr record de societăţi comerciale, au generat, aşa cum era de aşteptat, dezbateri aprinse.
Ideea reglementării excesive, a completării cadrului legislativ de fiecare dată când apar dificultăţi în aplicarea celui existent arată, dincolo de consecinţele generate de modificarea legislativă în sine, că în România nu se învaţă din greşelile trecutului şi că indiferent de coloratura politică a executivului, rezolvările avute în vedere rămân aceleaşi.
Cu alte cuvinte, în loc ca statul să investească în perfecţionarea sistemului de colectare a taxelor şi impozitelor (în principal prin alocarea unor fonduri suplimentare pentru crearea unui sistem informatic performant de evidenţă a contribuabililor) pentru ca ulterior balanţa să se echilibreze din sumele colectate în plus, se optează, o data în plus, pentru calea birocrată şi neproductivă a împovărării mediului privat cu noi costuri. Inutil să menţionăm că este de aşteptat după un anumit timp ca şi acest impozit să se dovedească un experiment eşuat, astfel încât, în buna tradiţie locală, să fie nevoie de o nouă intervenţie e legiuitorului.
4. Modificări substanţiale sunt anunţate într-un alt domeniu „fierbinte”, cel al sănătăţii, unde introducerea cardului electronic de asigurări de sănătate, anunţată pentru anul în curs, se alătură măsurii reţetei electronice implementate deja (şi care, potrivit iniţiatorilor proiectului, s-ar aplica deja cu succes).
Ideea unei evidenţe precise a persoanelor asigurate, a datelor medicale relevante ale fiecărui asigurat sau a medicilor de familie care au prescris diferitele reţete şi a accesării acestor date prin simpla folosire a unui card electronic este desigur lăudabilă la nivel teoretic, numai că executivul va trebui să înfrunte atât opoziţia asiguraţilor, cât şi pe cea a cadrelor medicale (în special a medicilor de familie).
Astfel, principalele beneficii ale sistemului bazat pe cardul de asigurat sunt: eliminarea raportărilor şi decontărilor de servicii medicale fictive, cumularea informaţiilor medicale despre deţinător întrun singur dispozitiv şi accesul medicilor de familie şi a medicilor de urgenţă la o serie de date medicale cu risc vital ale pacienţilor.
Criticile noului sistem sunt şi ele cel puţin la fel de temeinice. Astfel, introducerea unor informaţii sensibile pe un dispozitiv cu microcip poate fi riscantă în măsura în care accesul şi punerea în circulaţie a datelor înscrise în respectivul microcip nu sunt foarte bine reglementate. La aceasta se adaugă posibilul acces al societăţilor de asigurare la aceste date confidenţiale, care ar putea atrage după sine modificări ale costurilor de asigurare pentru persoanele cu afecţiuni medicale.
Ca o concluzie, nu ne rămâne decât să sperăm că anul 2013 va reprezenta un punct de cotitură în ceea ce priveşte stabilitatea, predictibilitatea şi coerenţa legislaţiei adoptate.
Alexandru Rada, Partner Rada&Asociaţii si Ştefan Crângaşu, Associate Rada&Asociaţii