CCR a decis joi, cu unanimitatea de voturi, că articolul 79 alineatul 5 din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici este neconstituţional. Este vorba despre prevederea care spunea că modul în care sunt constituite comisiile de disciplină sunt stabilite prin hotărâre de Guvern, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Chiar dacă dispoziţiile aceste legi sunt abrogate în prezent ele şi-au produs efectele juridice în cazul unor funcţionari publici care au avut litigii. În contextul în care există în momentul de faţă dosare pe rol privind astfel de aspecte, acum funcţionarul public în cauză poate invoca decizia CCR de joi, ca o cale de atac la sancţiunea pe care a primit-o.

„Dispoziţiile criticate, în prezent abrogate, dar care continuă să producă efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, au următorul conţinut: «Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici»”, a transmis CCR, într-un comunicat de presă remis joi.

Decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională, respectiv Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, adaugă sursa citată.

Zi importantă pentru CCR și miercuri

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Guvernului în legătură cu legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene.
„A admis obiecţia de neconstituţionalitate (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect, formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, de Guvernul României) şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 30, art.32 alin.(2), art.46 alin.(17), art.56 alin.(4), art.57 alin.(2) şi (3) şi ale art.58 din Legea privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene”, se arată în minuta deciziei.