Carmen Obîrșanu, avocata familiei Melencu, a luat parte la o discuție publică pe tema cazului Caracal. Alături de ea au fost Mihaela Brooks, profiler român stabilit în Canada și Artin Sarchizian, avocat specializat în Drepturile Omului.

În cadrul acestei discuții, avocata familiei Melencu a scos la iveală dezvăluiri fără precedent care ridică semne de întrebare asupra anchetatorilor care l-au pus sub acuzare pe Gheorghe Dincă.

Informații care nu coincid

În dosarul lui Gheorghe Dincă, profilerul Poliției Române a notat că acesta are o ”sexualitate exacerbată”. În același raport apar și mărturiile medicului care l-a examinat pe Gheorghe Dincă, mărturii care vin în contradictoriu cu ceea ce a spus profilerul.

Din spusele medicului, Gheorghe Dincă suferă de disfuncții sexuale specifice vârstei, motiv pentru care nu poate fi identificat ca un ”prădător sexual”.

Ce spune avocata familiei despre această neconcordanță

”Nu știu de ce profilerul, dacă era atât de implicat, n-a citit că în dosar există un raport de constatare al medicului legist, ca urmare a unei constatări făcute a doua zi, în 26 sau 27, când a fost reținut. Și așa cum l-a descris acel medic legist, Dincă nu era un om potent. Aspectele pe care le descrie sunt mai degrabă apropiate, corespunzătoare vârstei, poate și pentru o persoană și mai în vârstă, așa cum este descris… I s-a făut un control fizic integral inculpatului și nu este deloc potent”, au fost spusele lui Carmen Obîrșanu.