E alertă la Cluj: 45 de vârstnici şi 5 angajaţi ai unui cămin de bătrâni au COVID-19

E alertă la Cluj: 45 de vârstnici şi 5 angajaţi ai unui cămin de bătrâni au COVID-19
Publicat de Bogdan Ungureanu la 10 mai 2020, 22:43

Autorităţile au intrat în alertă în judeţul Cluj. Aproape toţi bătrânii dintr-un cămân de vârstnici din Sântioana, comuna Ţaga, precum şi 5 angajaţi ai unităţii sunt pozitivi cu COVID-19.

Un număr de 45 dintre cei 56 de pacienţi ai unui cămin de vârstnici din localitatea Sântioana şi 5 angajaţi ai unităţii au fost depistaţi cu noul coronavirus, au informat, duminică seara, reprezentanţii Prefecturii Cluj.

“La Centrul pentru persoane vârstnice din localitatea Sântioana, comuna Ţaga, ca urmare a testării personalului la ieşirea din tura de 14 zile, au fost depistaţi 5 dintre angajaţi pozitivi COVID-19, asimptomatici, în condiţiile în care, la testarea obligatorie la intrarea în tură, erau negativi. S-a luat măsura testării tuturor celor 56 de locatari ai centrului, fiind depistaţi 45 de pozitivi, asimptomatici”, se arată într-o informare trimisă de prefectul Mircea Abrudean.

Persoanele infectate urmează să fie spitalizate.

“Aceştia vor fi transportaţi la spitalele dedicate din Cluj-Napoca. Restul locatarilor negativi vor fi mutaţi într-o clădire separată, până la finalizarea procedurilor de dezinfecţie şi nebulizare a clădirii principale”, a mai precizat Mircea Abrudean, potrivit Agerpres.

Informații articol
Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.