Numărul angajaţilor în sectorul bugetar era la finalul anului 2010 de 1.274.400 persoane, sub nivelul de 1,29 milioane persoane, convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

În decembrie 2008, numărul bugetarilor era de aproape 1,4 milioane persoane, iar România s-a angajat faţă de instituţiile financiare internaţionale, în cadrul acordurilor pentru pachetul de finanţare externă, să reducă numărul acestora, pentru ca volumul cheltuielilor de personal în bugetul public să nu depăşească anumite plafoane anuale.

Cum au evoluat cheltuielile de personal

Potrivit lui Gheorghe Gherghina, cheltuielile de personal au crescut de la 7% din PIB în 2004 la 8,9% din PIB în anul 2008, pentru ca, în 2009, să ajungă la 9,4% din PIB. Apoi tendința s-a inversat, la "sfârșitul anului 2011 am reușit să reducem cheltuielile de personal la circa 7% din PIB", a declarat secretarul de stat în MFP.

Te-ar putea interesa și: