Cele circa 1.000 de magazine ale Romarta şi Metex au o suprafaţă totală de aproximativ 200.000 de metri pătraţi şi sunt împărţite în 30 de oraşe din România.

„Circa 10% din aceste spaţii sunt goale, pentru că sunt localizate în oraşe «sărace», în care nu e industrie. Veniturile din închiriere ajung anual la 20 mil. euro“, a declarat Siminel Andrei în cadrul unei conferinţe de presă.

Pe lângă spaţiile comerciale ale Romarta şi Metex, NCH mai administrează şi alte afaceri importante în România, precum producătorul de pâine Vel Pitar, producătorul de becuri Romlux Târgovişte, platforma industrială Anticorosiv din Bucureşti sau Libra Bank.

Chiar dacă în perioada de vârf a pieţei imobiliare, NCH şi-a eliberat o parte însemnată din portofoliul imobiliar, realizând vânzări ce depăşesc 500 mil. euro, Siminel Andrei spune că ar fi trebuit să vândă tot în 2007-2008.

„În ultimii cinci ani nu am mai cumpărat nimic şi de vândut nu am mai vândut de 2-3 ani. Banii încasaţi din vânzările realizate înainte de criză s-au întors către acţionarii americani. Era bine dacă vindeam totul înainte de criză. Am avut oferte şi pentru Anticorosiv, dar nu am fost suficient de abili. Nu am vândut când trebuia“, a explicat omul de afaceri.

Printre cele mai scumpe active vândute în perioada de maxim atinsă de piaţa imobiliară locală se numără reţeaua de magazine Winmarkt, vândută pentru 183 mil. euro în martie 2008, terenul UMEB, pe care acum se află AFI Palace Cotroceni vândut pentru 78,8 mil. euro, terenul fostei fabrici Electroaparataj vândut cu 60 mil. euro, terenurile Tricodava şi Electrotehnica, vândute pentru 42 mil. euro, respectiv 30 mil. euro.  

Fondurile NCH erau printre cei mai activi cumpărători din România în urmă cu zece ani, Broadhurst fiind cel mai mare investitor de pe Bursă în perioada 1997 – 2000, cu plasamente de circa 300 de milioane de dolari.

Citiţi şi Videanu, Siminel și Popoviciu vând terenuri de 60 mil. euro în București, pentru mall-uri