Jamila era inspector în relații internaționale

Câți bani câștigă Jamila? Românca este cunoscută pentru abilitățile sale în arta culinară și are 1,8 milioane de urmăritori. Pasiunea sa pentru gătit a determinat-o să renunțe la cariera pentru care s-a pregătit.

Numele său este, de fapt, Geanina Avram Staicu. Jamila este porecla dată de bunica soțului ei, de origine marocană. Ei bine, înainte de a deveni celebră în lumea gastronomiei, aceasta era inspector în relații internaționale.

”Mă gândeam că o să lucrez într-o corporație și că o să am un program din acela de la 9 la 17 și aceasta va fi viața mea. Am absolvit Studii Europene și Relații Internaționale la Universitatea din București și nu îmi imaginam că Jamila se va transforma într-un fenomen.

Am fost și noi șocați de succesul acesta, dar l-am văzut ca pe o oportunitate de a investi în continuare și asta am și făcut, am investit în continuare în noi”, a spus ea.

Potrivit contoarelor ce măsoară succesul în online, Jamila s-a impus ca fiind cea mai faimoasă bucătăreasă din România. Cunoscută sub titulatura de „regina gospodinelor”, aceasta a produs peste 1000 de videorețete. Şi banii nu au întârziat să apară. Jamila încasează în jur de 4.000 de euro pe săptămână (aproximativ 16.000 de euro lunar) şi asta fără să mai punem la socoteală şi veniturile din parteneriatele sale publicitare, scrie money.ro.

”Totul a pornit din dragoste pentru Maroc, din dragoste pentru soțul meu. Mi-am făcut un blog cu rețete cu poze, tot din Maroc. Am zis să le arăt românilor cât de bună e mâncarea marocană, folosind condimentele, de aici a venit ideea”, a povestit aceasta.

jamila si sotul ei
Jamila, alături de soţul său / SURSA FOTO: Facebook, JamilaCuisine

Cine este soțul Jamilei și cum s-au cunoscut?

Jamila este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute bucătărese din mediul online. Însă puțini știu cine este soțul acesteia. Mohammed este de origine marocană. Cei doi formează un cuplu de 16 ani și au împreună doi copii.

Aceștia s-au cunoscut în anii studenției și de atunci sunt inseparabili. Mohamed este un sprijin de nădejde pentru soția sa în afaceri și îi oferă susținere în bucătărie, fiind și el pasionat de acest domeniu. Compatibilitatea lor este remarcabilă, rezonând perfect în toate aspectele vieții lor.

Povestea lor a început ca o simplă joacă și niciunul nu anticipa că va lua o asemenea turnură. Jamila, absolventă a unui liceu cu predare în limba franceză, s-a înregistrat pe un site de socializare specializat, căutând un partener de conversație. Acolo l-a întâlnit pe Mohamed.

Inițial, s-au împrietenit fără prea multe așteptări de la relația lor. Jamila admite că nu a fost vorba de dragoste la prima vedere, însă a simțit o atracție subtilă încă de la început. Pe măsură ce au început să vorbească tot mai mult, să petreacă timp împreună, au devenit din ce în ce mai apropiați, până când legătura lor a devenit de nezdruncinat.

„A pornit dintr-o joacă, ca și Jamila, până la urmă. Eu am terminat un liceu de limba franceză și se vorbea foarte mult franceza la mine în liceu. Am intrat pe mIRC, pe chat-ul acela din Franța și acolo l-am întâlnit pe soțul meu. Am vorbit, mi-a dat un blog cu el și nu-mi plăceau pozele lui.

Nu a fost dragoste la prima vedere, pentru că erau niște poze, nu mi se părea ceva extraordinar în pozele alea, nu mă dăduse el pe mine pe spate, dar că nici eu pe el probabil.

Nu m-am uitat la el ca la un posibil iubit, soț, era doar un băiat, dar, nu știu din ce motiv, am continuat să vorbim și în afara mIRC-ului”, a declarat ea pentru Kanal D.