Cătălin Predoiu: Cel mai important lucru este că nu am avut pierderi de vieți omenești
SURSA FOTO: Dreamstime- Cătălin Predoiu
Premierul interimar Cătălin Predoiu s-a deplasat duminică în județul Covasna, în zonele afectate de inundații, unde a anunțat evaluarea pagubelor și declanșarea mecanismelor de sprijin. Deși nu au fost înregistrate victime, autoritățile pregătesc măsuri pentru a răspunde solicitărilor care ar putea veni din partea comunităților afectate.
Cătălin Predoiu a ajuns în județul Covasna
Aflat duminică în județul Covasna, în zonele afectate de inundații, premierul interimar Cătălin Predoiu a anunțat că se va face o evaluare a pagubelor și că vor fi activate măsurile de sprijin pentru cei afectați. Potrivit acestuia, autoritățile au reacționat eficient, iar până acum nu s-au înregistrat victime.
„Cel mai important lucru este că nu am avut pierderi de vieți omenești. Și astăzi facem o evaluare în teren, dincolo de ceea ce avem ca informație, să vedem cam care este amploarea pagubelor, să ne facem o idee și la guvern să știm cam cu ce ne putem confrunta în termeni de cereri de suport și de asistență.
Până acum, din aceste localități la centru nu au venit solicitări de asistență materială și financiară”, a declarat premierul.
Predoiu a mai afirmat că autoritățile vor interveni în continuare, pe măsură ce evaluările de la fața locului vor progresa.
„Fără îndoială că după ce oamenii își vor relua viața și echipele de evaluatori de la prefecturi vor intra din casă în casă, după ce ele vor fi curățate cu ajutorul pompierilor, vom face o estimare și sigur la centru vom declanșa mecanisme de ajutor care au fost aplicate și în alte ocazie și la alte inundații”, a completat acesta.
Pericolul cel mare a fost depășit
Referitor la situația de la Salina Praid, premierul a explicat că: „În final, pericolul cel mai mare a fost depășit. Acum urmează să ne concentrăm pe reparații”.
Premierul a subliniat și necesitatea unei analize a infrastructurii esențiale, menționând că deciziile concrete vor fi luate începând de luni.
„Sunt 10.000 de kilometri de dig în România, aproximativ, care protejează diverse comunități, sunt instalate pe diverse cursuri de apă.
Dacă aș fi un guvern plin aș institui imediat o politică de evaluare rapidă nu numai acestor lucrări de infrastructură, și atunci înseamnă infrastructură critică din România, de la conducte de transport până la poduri, podețe și așa mai departe.
Pentru că sunt lucrări în care sunt făcute investiții cu zeci de ani în urmă, și trebuie văzut concret la fiecare astfel de investiție care este gradul de uzură, dacă sunt necesare reparații, dacă nu sunt necesare reparații, și făcut un program structurat de revitalizare a acestei infrastructuri.
Numai că acest guvern este unul interimar, după cum știți, și are capacitate limitată de a lua decizie”, a precizat el.
În concluzie, Cătălin Predoiu a declarat că primele hotărâri privind sprijinul acordat în urma inundațiilor urmează să fie luate luni.
Sunt absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea Hyperion. Deși, înainte să încep facultatea, mă visam la TV, pe parcurs am descoperit o pasiune tot mai mare pentru scris, așadar, în 2017, m-am alăturat site-ului Bugetul.ro. Acolo am lucrat timp de șapte ani, fiind locul unde am învățat și am acumulat experiență. Din iulie 2024, am acceptat provocarea de a mă alătura echipei Capital în calitate de editor, o „misiune” mai grea, dar nu imposibilă, alături de întreaga echipă cu care lucrez în fiecare zi.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





