Odată cu apropierea sfârşitului pandemiei şi cu revenirea la normalitate, PNL ar trebui să se concentreze pe suţinerea masivă a lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, crede deputatul liberal Ovidiu Raeţchi. El explică că nu este vorba doar despre o luptă pentru Primăria Capitalei, ci o luptă cu o relevanţă majoră pentru întreaga Românie în ansamblu.

„Prioritatea PNL după sfârșitul pandemiei și revenirea la normalitate ar trebui să fie susținerea masivă a candidatului său desemnat pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan.

Aşa cum am mai spus, lupta Dan-Firea are o relevanţă majoră pentru România în ansamblu, fiind una între formele fără fond adorate de Gabriela „Publicitate” Firea și o Românie a lucrurilor făcute temeinic, riguros, matematic – cea a unui cercetător de elită care a învins statul în sute de procese lansate în numele cetățenilor.

Nimeni nu trebuie să își facă iluzia că Nicușor va fi un candidat discret. Dimpotrivă: Nicușor Dan va fi vedeta politică a sfârșitului de an, pentru că va reuși să învingă colosul neputincios numit PSD București. Iar PNL va fi integral alături de el”, a scris deputatul PNL pe pagina sa de Facebook.

Gabriela Firea, „omul deplinului eșec administrativ” versus „Nicușor de la École normale supérieure”

Nu este pentru prima oară când Ovidiu Raeţchi abordează subiectul confruntării dintre Nicuşor Dan şi Gabriela Firea. În urmă cu câteva zile, liberalul scria că suntem în faţa celei „mai importante provocări a generației noastre”.

„După confruntarea Ponta vs. Iohannis din 2014, lupta dintre Nicușor Dan și Gabriela Firea e cea mai importantă provocare a generației noastre. Poate ultima care va sta cu precădere pe umerii noștri, ai decrețeilor.

Firea, încuscrită cu toți Becali disponibili. Firea, cuvioasă și ortodoxă cum era și Ponta în 2014. Firea, duhnind a contracte de publicitate cu media. Firea, cu toate companiile ei ilegale burdușite cu oameni loiali. Firea, cu influenceri aruncați din timp pe piața online, poate așa nu o mai fluiera tot stadionul când poftește la gloria Simonei Halep. Firea, omul-voucher, care dă cu zece mâini din banii bucureștenilor, că poate-poate așa are o șansă la un al doilea mandat. Firea Banda Unică, Firea Revoluția în Trafic, Firea Vinieta Oxigen – omul deplinului eșec administrativ, explicat însă cochet și admirativ, câte trei ore pe zi, la tv.

Și, de cealaltă parte, Nicușor din Făgăraș, Nicușor de la École normale supérieure, cu mintea lui de matematician, rar la vorbă și discret ca fizicianul Iohannis.

Ca și lupta Ponta-Iohannis, și cea dintre Firea și Nicușor are o semnificație mult dincolo de politică. E vorba de șansa pe care o avem din când în când – încă rar, e drept – de a ne smulge din superficialitatea și șmecheria balcanică. Firea, ca și Ponta, reprezintă întruchiparea României formelor fără fond. Nicușor e România riguroasă și geometrică. Votul de la București ne va spune, în fapt, dacă ne-am consolat deja cu prima Românie sau daca încă visăm la cea de a doua”, scria Raeţchi pe pagina sa de socializare.