Toți cei care se întorc în România trebuie să știe asta. Ce se întâmplă cu izolarea
Sursă: Inquam Photos, Octav Ganea
Premierul Ludovic Orban a explicat ce se întâmplă cu persoanele care se întorc în România din alte state. Este vorba de măsura izolării care este aplicată în acest moment.
Premierul Ludovic Orban a susținut că cetăţenii care se întorc în România din alte state vor trebui să stea în izolare, această regulă fiind menţinută până la 15 iunie. primul-ministru a explicat că există și anumite excepții. E vorba despre acele persoane care revin din state în care nu există nivel de răspândire al noului coronavirus care să impună intrarea în izolare.
„Până la data de 15 iunie (…), toţi cei care se întorc din ţări care sunt, conform evaluărilor INSP, cu un nivel ridicat de răspândire a virusului, trebuie să intre în izolare 14 zile, izolare la domiciliu, carantinarea se va face numai la cerere. Această regulă rămâne până la data de 15 iunie. Sigur că dacă ei pleacă în ţări în care nu există nivel de răspândire care să impună intrarea în izolare la întoarcere, atunci nu trebuie să se izoleze”, a punctat Orban
El a dat și un exemplu în acest sens.
„Şi astăzi, de exemplu, vin 16.000 de cetăţeni care intră în România, din care cetăţeni români probabil sunt 11.000 -13.000 de cetăţeni, doar aproximativ jumătate dintre ei sau puţin peste jumătate intră în izolare la domiciliu, iar ceilalţi vin din destinaţii pentru care nu este necesară izolarea la domiciliu”, a declarat Ludovic Orban în timpul unei vizite în judeţul Dâmboviţa.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.