Raluca Turcan vine cu veti bune pentru pensionarii din România. Ministrul Muncii a anunțat că personalul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP) se va dubla în perioada imediat următoare. Mai exact, potrivit ministrului,  în sistemul CNPP vor fi angajaţi între 1.000 şi 2.000 de salariaţi.

În ceea ce privește salarizarea acestorea, ea va fi asigurată din fonduri europene. Raluca Turcan a subliniat faptul că aceasta este singura sluție pentru a pune în practică reevaluarea dosarelor de pensii.

“Pe pensii am găsit deja soluţia şi va fi pusă în practică. Vom dubla practic personalul din casele de pensii pe o perioadă şi îi vom plăti din fonduri europene pentru că sunt parte dintr-un proces esenţial de reformă a pensiilor în România şi vom putea accesa finanţare europeană”, a afirmat Turcan.

Cum vor fi recrutați angajații

În ciuda soluției găsite, Raluca Turcan are o îngrijorare. Mai exact, ministrul Muncii este preocupat de resursa umană care va trebui recrutată. Ea a subliniat faptul că, una dintre soluţii poate fi reangajarea personalului instituţiei aflat acum la pensie.

Totodată, ea a mai adăugat că trebuie acordată o atenție sporită, deoarece dosarele vor ajunge pe mâinile anumitor persoane. Raluca Turcan a mai declarat că va fi o adevărată provocare găsirea unor oameni buni pentru a soluționa întreaga situație.

“Am cerut prin CNPP şi direct, prin discuţiile pe care le-am avut la nivel de judeţe, să se gândească deja de unde să ia aceşti oameni, pentru sunt foarte importanţi. Gândiţi-vă că pe mâinile lor intră dosare care au 50 de câmpuri de analiză în softul pe care l-am creat deja şi orice greşeală acolo poate să ducă la o calculare distorsionată a pensiilor.

E o provocare să găsim oameni buni. O soluţie este să aduci oameni care au mai lucrat în casele de pensii şi s-au pensionat”, a adăugat ministrul Muncii.

Sursă foto: Facebook Raluca Turcan