"Până în 2017, într-un an, toate frigiderele, televizoarele, telefoanele mobile, calculatoarele, ecranele, jucăriile electronice şi toate celelalte produse uzate cu o baterie sau un fir electric vor reprezenta un şir de camioane de 40 de tone cu lungimea a trei sferturi din Ecuator", avertizează acest studiu dat publicităţii duminică.

Aceasta ar reprezenta echivalentul "greutăţii a aproape 200 de Empire State Building sau de 11 ori Marea Piramidă din Giza", potrivit Iniţiativei pentru rezolvarea problemei deşeurilor (Solving the E-Waste Problem, StEp), un parteneriat de organizaţii şi oameni de ştiinţă.

În 2012, circa 48,9 milioane de tone de deşeuri electrice şi electronice (DEE) au fost aruncate pe plan mondial, ceea ce reprezintă câte 19,6 kilograme pentru fiecare locuitor al planetei, potrivit StEp.

Dintre marile ţări, Statele Unite ale Americii sunt cel mai mare generator raportat la numărul de locuitori, cu 29,8 kilograme pentru fiecare persoană. În Uniunea Europeană se înregistrează în medie 19,2 kilograme: în Germania – 23,2 kg, în Marea Britanie – 21,8 kg, în Franţa – 21,1 kg, în Spania – 18,0 kg, în Italia – 17,8 kg.

Potrivit studiului, locuitorilor din Qatar le revine cea mai mare cantitate de deşeuri, câte 63 de kilograme, un locuitor din India generează în medie 2,25 kg de DEE, un brazilian 7,1 kg şi un chinez 5,4 kilograme.

În ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri electrice şi electronice, SUA generează 9,4 milioane de tone pe an, pe locul următor situându-se China, cu 7,3 milioane de tone. China era în 2012 prima piaţă de produse electrice şi electronice, cu 11,1 milioane de tone comercializate, urmată de SUA, cu 10 milioane de tone.

Aceste date exclud exporturile, un produs fabricat în China şi vândut în Europa apărând astfel în statisticile pentru Europa, a precizat, pentru AFP, unul dintre responsabilii studiului, Ruediger Kuehr, de la Universitatea Naţiunilor Unite.

"În ceea ce priveşte reciclarea, observăm progrese substanţiale însă nu avem suficiente date", a mai spus Ruediger Kuehr.

Acelaşi raport recomandă crearea unor "coduri comerciale pentru produsele electronice uzate" care să permită o mai bună observare a traseului lor.
SURSA: Agerpres