Camera Deputaţilor a fost convocată în sesiune extraordinară. Vor ratifica Protocoalele de aderare a Finlandei și Suediei la NATO

Așadar, Camera Deputaţilor a fost convocată miercuri în sesiune extraordinară pentru adoptarea proiectului de lege privind ratificarea Protocoalelor de aderare a Finlandei și Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord (NATO).

Trebuie menționat că decizia a fost luată de Biroul permanent, reunit marţi în şedinţă online. Comisiile parlamentare de specialitate vor întocmi marţi raportul asupra proiectului.

De asemenea, ședinţa Camerei Deputaţilor va fi organizată în format hibrid, cu prezenţă fizică şi online.

Decretul semnat anterior de Klaus Iohannis

Decizia a venit după ce preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni, 18 iulie, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a protocoalelor de aderare la Tratatul Atlanticului de Nord a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei.

Totodată, Guvernul a aprobat săptămâna trecută proiectul de lege privind ratificarea protocoalelor de aderare la NATO a Finlandei şi Suediei, semnate pe 5 iulie la Bruxelles.

Suedia și Finlanda au decis să pună capăt deceniilor de neutralitate

Amintim că Suedia și Finlanda au decis să pună capăt deceniilor de neutralitate, urmând să se alăture NATO, în urma unei decizii istorice, pe care nimeni nu și-ar fi imaginat-o acum un an și prin care alianța dă o lovitură președintelui Vladimir Putin.

Ultimul obstacol major care stătea în calea intrării celor două națiuni în alianța militară a fost înlăturat, după ce Turcia a decis să nu se mai opună. Așadar, cele două state nordice vor deveni membre NATO cu drepturi depline, susținând flancul estic al blocului după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Suedia și Finlanda și-au anunțat intenția de a se alătura NATO în mai, după ce invazia Rusiei în Ucraina a provocat o schimbare bruscă a atitudinii populației.

Șeful NATO a declarat că se așteaptă ca Suedia și Finlanda să devină rapid membre ale alianței militare. Procesul de aderare cuprinde șapte pași. Candidații trebuie să accepte în mod oficial obligațiile de aderare, iar apoi statele membre trebuie să semneze un Protocol de aderare, înainte de a-l ratifica, fiecare în parte.

După aceea, țara candidată este invitată oficial să adere la Tratatul de la Washington, documentul fondator al alianței.

Procesul de ratificare durează, de obicei, aproximativ un an, de la semnarea Protocolului de Aderare de către membri NATO, până la aderarea țării la Tratatul de la Washington.