Restrângerea cheltuielilor de consum şi criza de timp au făcut ca majoritatea britanicilor să renunţe la cafeaua de dimineaţă servita într-o cafenea în favoarea automatelor din holul biroului în care lucrează.

Astfel, afacerile operatorilor de automate de cafea se văd puse la adăpost de criza economică. LTT Vending, una dintre cele mai mari companii de acest fel din Marea Britanie, care deţine peste 3.500 de automate în mai multe instituţii, a înregistrat o creştere spectaculoasă de 55% a vânzărilor în ultimele luni.

Potrivit lui Robin Turver, director de vânzări a LTT Vending, creşterea se datorează atitudinii britanicilor care aleg, în ultima perioadă, să îşi bea cafeaua la birou în loc să petreacă timp în cafenea. Principalul motiv, în viziunea lui Turver, este preţul. Astfel, dacă pentru o băutură la cafenea preţul cerut este de minim 2 lire, la automat cafeaua costă doar 50 de penny. Timpul şi stresul sunt alte explicaţii.

Această tendinţă afectează însă marile reţele de cafenele care au afişat vânzări în scădere şi profituri tot mai mici. Printre acestea se numără şi reţeaua Coffee Republic sau Starbucks. Doar cafenelele Costa au avut vânzări mai mari cu 2,6%.

SURSA: „The Guardian”