Bulgarii se visează salvatorii zonei euro
Nu doar zona euro, ci chiar întreaga Europa ar trebui să învețe din exemplul Bulgariei, a declarat ministrul bulgar de finanțe, Simeon Djankov la o emisiune BBC.
”Am învățat din criza globală că avem nevoie de reguli fiscale stricte”, a spus Djankov, ministrul creditat cu realizarea proiectului guvernamental Pactul de Stabilitate Financiară, un set de măsuri legislative pe care l-ar putea lua Bulgaria pentru a păstra o disciplină fiscală strictă. ”Acum introducem în legea bugetului restricții pentru ca guvernele să nu poată avea politici fiscale indisciplinate. Este ceva ce toate statele europene ar trebui să facă, iar zona euro ar putea învăța de la Bulgaria”, a spus Djankov.
Întrebat de ce totuși Bulgaria dorește să intre în zona euro, dacă tot critică atât de aspru statele respective, ministrul a spus că prin aderarea Bulgariei la moneda unică Europa ar deveni mai stabilă și mai conservatoare din punct de vedere fiscal.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





