Deputaţii au interzis exploatarea de gaze şi ţiţei efectuate prin fracturare hidraulică a rocilor cu apă sau alte lichide cu presiune de peste 20 de bari. Decizia parlamentului de la Sofia precizează explicit că operaţiunile de prospectare şi extragere a gazelor de şist pe teritoriul ţării şi în zona bulgară a Mării Negre sunt interzise.

Prin această decizie, Bulgaria a devenit a două ţară din Europa, după Franţa, în care extragerea gazelor de şist nu este permisă.

Decizia a fost votată la iniţiativa partidului GERB, de guvernământ. Înaintea votului final, deputaţii au respins două propuneri asemănătoare formulate de opoziţia socialistă ţi de partidul naţionalist Ataka.

Interdicţia completă vine la o zi după ce guvernul de la Sofia a revizuit propria sa decizie din luna iunie 2011 prin care a acordat companiei americane Chevron dreptul de a prospecta zăcămintele de gaze de şist din nord-estul ţării. Compania va putea prospecta şi extrage numai gaze şi ţiţei convenţionale. Motivele pentru revizuirea deciziei sunt legate de lipsa de date suficiente în ceea ce priveşte impactul asupra mediului înconjurător al tehnologiei folosite, a precizat guvernul bulgar într-un comunicat.
Decizia survine şi în urma unor proteste de stradă organizate de diferite organizaţii de protecţie a mediului. Cea mai mare acţiune de protest a avut loc la 14 ianuarie şi a strâns câteva mii de protestatari în 12 mari oraşe din Bulgaria. Organizatorii susţin că substanţele care sunt folosite în operaţiunile de prospectare şi de extragere a gazelor de şist prezintă un risc major de poluare a apelor subterane şi a solului din întreg nord-estul Bulgariei. În opinia lor, dacă o parte din aceste substanţe ajunge în sursele de ape, impactul asupra agriculturii şi turismului va fi unul devastator.

Ambasadorul american la Sofia James Warlick şi-a exprimat miercuri regretul pentru revizuirea autorizaţiei acordate companiei Chevron. Prezent în studioul postului de televiziune Nova TV, diplomatul a întrebat retoric ‘Chiar vreţi să alungaţi o companie ca Chevron care va investi milioane de dolari şi va asigura multe locuri de muncă?’. Warlick a subliniat că în acest moment nu este vorba de extragere de gaze, ci doar de prospectare. ‘Dacă eu aş fi fost bulgar, aş fi vrut să ştiu dacă sunt zăcăminte’, a mai spus ambasadorul.

Premierul Boiko Borisov a declarat însă că, dacă aceasta este dorinţa oamenilor, contractul cu Chevron va fi reziliat. El a recunoscut că a fost o greşeală încheierea unui contract cu compania americană fără să fie organizată o dezbatere publică. Premierul Borisov a adăugat că discuţiile ar putea continua dacă într-o zi va apărea o tehnologie care să nu fie controversată.
SURSA: Agerpres