"Consiliul nu are obiecţii şi nici propuneri faţă de proiectul de buget aşa cum a fost întocmit. Noi am avut discuţii constructive şi eficiente cu Ministerul Finanţelor şi, ca întotdeauna, am găsit înţelegere şi dânşii au apreciat nevoile noastre, astfel încât bugetul corespunde nevoilor pe care le are Consiliul. El e întocmit pe baza realizărilor din anul 2015. Avem şi o promisiune că, în situaţia în care nu ne-ar ajunge toţi banii, la rectificare să putem primi o anumită sumă", a declarat preşedintele Consiliului Legislativ, Dragoş Iliescu.

Proiectul de buget al Consiliului Legislativ pe anul viitor a fost adoptat cu unanimitate de voturi în comisiile parlamentare reunite pentru buget.

Consiliul Legislativ are alocat, pentru anul 2016, un buget în sumă de 6,176 milioane lei, în creştere cu 17,82% faţă de anul 2015. Din această sumă, 5,3 milioane lei sunt cheltuieli de personal, mai mari cu 12,56% faţă de execuţia preliminată din 2015.

SURSA: Agerpres