Preturile cerute la vanzare, pentru apartamentele cu doua camere, au scazut, in primul trimestru al anului in curs, cu precadere in Bucuresti si Iasi, potrivit unui studiu al Imobiliare.ro.

Bucuresti – preturile scad, dar nu la asteptarile pietei

In Capitala s-a putut inregistra, in primul trimestru al anului, o scadere de aproximativ 18% a preturilor pentru apartamentele cu doua camere, coborand de la o medie de 1.880 euro/mp, inregistrata la inceputul lunii ianuarie, pana la 1.537 euro/mp la finele lunii martie.

Cu toate acestea, preturile se mentin la un nivel ridicat fata de asteptarile pietei, pretul mediu pentru un apartament cu doua camere in Bucuresti fiind de 83.000 de euro. „Totusi, incep sa apara oferte de apartamente sub 50.000 de euro in zone precum Gorjului, Giulesti, Giurgiului sau Drumul Taberei „, se arata in raportul Imobiliare.ro.

Iasi – cel mai ieftin oras mare din tara

Preturile la apartamentele din Iasi au inregistrat, de asemenea, o scadere accentuata in primele trei luni ale anului.

Astfel, pentru un apartament cu doua camere pretul mediu cerut a coborat, in intervalul analizat, de la 1.298 euro/mp pana la 1.070 euro/mp. Astfel, un apartament se poate achizitiona acum pentru 53.511 euro.

Constanta – ritmul de scadere este mai lent decat in restul tarii

In ceea ce priveste Constanta, ritmul de scadere este mai lent, se arata in raportul Imobiliare.ro. Daca la inceputul lunii ianuarie, un apartament cu doua camere era scos pe piata pentru un pret mediu de 1.538 euro/mp, la sfarsitul primului trimestru, pentru acelasi apartament pretul a ajuns la 1.436 euro/mp.

In prezent, pentru un apartament cu doua camere din Constanta, vanzatorii cer in medie 68.000 euro

Brasov si Cluj Napoca– apartamentele continua sa se ieftineasca

Piata imobiliara din Cluj Napoca si Brasov continua, la randul ei, sa inregistreze scaderi, pretul mediu fiind de 1.296 euro/mp si respectiv 1.201 euro/mp. Astfel, in acest moment, pentru un apartament cu doua camere in Cluj Napoca cumparatorii trebuie sa plateasca 67.370 euro, iar in Brasov pretul mediu este de 64.849 euro.

Potrivit reprezentantilor Imobiliare. ro, preturile vor continua sa scada si in perioada care va urma pe fondul lipsei cererii.

„Piata actuala e total diferita de cea din anii precedenti. Paradoxal, conditiile actuale ne avantajeaza. Cei care vor rezista pe piata vor trebui sa recurga la o promovare eficienta a ofertelor, punand accentul pe calitate», sustine Adrian Erimescu, directorul general Imobiliare.ro.