BT Securities – companie membră a Grupului Financiar Banca Transilvania – este primul intermediar din România, şi al doilea din estul Europei, autorizat să tranzacţioneze direct pe Bursa de Valori din Viena. Autorizarea BT Securities confirmă noul trend al creşterii interesului investitorilor din estul Europei faţă de companiile listate la Wiener Börse.

De la începutul acestui an, Wiener Börse a autorizat doi noi intermediari internaţionali. În prezent, la Wiener Börse sunt autorizaţi 83 de intermediari. Dintre aceştia, 44 sunt internaţionali care, la sfârşitul lunii aprilie 2008, deţineau o pondere de 67,7% din totalul volumului de tranzacţionare pe acţiuni listate la Wiener Börse.

Pe segmentul de piaţă ATX prime cea mai mare pondere (27,8%) o au investitorii din USA, urmaţi de cei din Anglia (22,9%), Germania (10,1%) şi Franţa cu 6,2%. Dintre noii membri UE din estul Europei cea mai mare pondere o deţine Polonia, cu 2,1%, situându-se astfel pe locul 9 în clasamentul general.

Înfiinţată în 1999, în Cluj-Napoca, în urma fuziunii a 3 firme de brokeraj, BT Securities se plasează în prezent printre primele 5 societăţi de servicii de investiţii financiare din România. Cu aproximativ 100 de angajaţi şi o reţea de peste 20 de sucursale şi agenţii în întreaga ţară, BT Securities oferă o gamă largă de servicii financiare atât pentru investitori instituţionali, cât şi pentru clienţi de retail.

Data: 2 iunie 2008

Sursa: BT Securities