BREAKING NEWS Uluitor! Meci nebun la Cincinnati: Ce a făcut Simona Halep la debut / Prima reacție a Simonei
Rezultat uluitor! Simona Halep a surprins pe toată lumea la debutul turneului de la Cincinnati. După ce a avut primul tur liber, campioana de la Wimbledon a jucat cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, prima întâlnire dintre cele două în circuitul WTA.
UPDATE
Imediat după meci, Simona Halep și-a lăudat adversara și le-a mulțumit fanilor care au încurajat-o din tribune. *A fost un meci forte greu. A lovit mingea forte tare. N-am renunţat şi chiar am vrut să alerg după fiecare minge şi mă bucur. Mental, a fost dificil după accidentarea de la turneul trecut. *N-am avut dureri şi asta m-a bucurat, dar nu mi-a fost uşor să-mi găsesc ritmul. În setul doi, am simţit că pot fi agresivă şi că pot veni peste ea. Vă mulţumesc că sunteţi alături de mine şi sper să ne vedem până la sfârşit (n.r. – către fanii din tribune)”, a spus Simona la finalul meciului.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Rezultat neașteptat pentru Simona Halep la debutul turneului de la Cincinnati. Românca a avut parte de tur liber, iar în turul secund a înfruntat-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova cu care nu mai jucase până acum în circuitul WTA.
După triumful de la Wimbledon și abandonul de la Toronto, Simona nu a început prea bine meciul cu Alexandrova. A pierdut categoric primul set cu 3-6. Nici actul secund nu a început prea bine pentru campioana noastră care și-a pierdut serviciul chiar în debut.
Simona a reușit să revină și să egaleze la 3. Finalul actului secund a fost o nebunie totală. Cele două jucătoare au mers cap la cap până la 5-5 atunci când Simona a luat un break și a închis setul cu 7-5. Astfel, românca a impins meciul în decisiv.
Setul trei a fost la fel de echilibrat. Cele două au mers cap la cap până la 4-4 când rusoaica a făcut două duble consecutive și și-a pierdut serviciul la zero. Simona a închis meciul la 6-4.
Simona Halep va juca în turul III cu învingătoarea meciului dintre americanca Madison Keys (18 WTA) și rusoaica Daria Kasatkina (41).
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



