Bomba zilei în televiziune: O super vedetă a fost dată afară de la PRO TV: „Duminicile vor fi mai triste fără voi”
A fost dată afară! Conform informațiilor transmise sâmbătă, 13 februarie, pe propria pagină de socializare, duminicile vor fi mai triste. Din martie, nu va mai face parte din echipa care se ocupă de emisiune.
Schimbare drastică într-o emisiune cunoscută! Medicul nutriționist Mihaela Bilic a transmis recent că din martie nu mai face parte emisiunea „Arena bucătarilor”, deoarece a fost dată afară.
„S-a rupt lanțul de iubire. Dragii mei, duminicile vor fi mai triste fără voi. Vreau să vă anunț că începând din luna martie nu o să ne mai întâlnim în fiecare weekend în cadrul emisiunii “Arena bucătarilor”.
Noul sezon va debuta într-o altă formulă nu mă întrebați cine o să facă parte din echipă, nici eu nu știu. Producătorul emisiunii nu a găsit de cuviință să mă anunțe că încetăm colaborarea, cu atât mai puțin să-mi dea vreo explicație… așa că sunt la fel de curioasă ca și voi cine o să-mi ia locul”, a scris medicul nutriționist Mihaela Bilic pe Facebook.
Schimbare drastică într-o emisiune cunoscută
„Probabil puțini știu că proiectul “Arena bucătarilor” nu este o producție Protv, ci o emisiune creată/finanțată de Selgros, difuzată cu mulți ani în urmă la Kanal D și apoi la Protv. Pentru mine cei 5 ani de colaborare au reprezentat o experiență extraordinară, formatul în sine fiind unul curat, necondiționat de publicitate, unic pe piața românească. Nu am crezut că un medic nutriționist poate să-și găsească locul într-o bucătărie și să completeze într-un mod pozitiv preparatele culinare de excepție care se găteau acolo. Însă “rețeta” s-a dovedit a fi o reușită!
Am făcut o echipă frumoasă cu Liviu Preda, a cărui prezență mi-a lipsit mult anul trecut Acum a venit rândul meu să vă mulțumesc că ne-ați fost alături și să vă spun la revedere, cu speranța că ne vom revedea cu alte ocazii/ în alte emisiuni, cel puțin la fel de interesante. Iar “Arenei bucătarilor” îi doresc succes, oricare ar fi formula în care va continua”, a conchis aceasta.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





