Răsturnare totală de situaţie pe scena politică din România. Un fost ministru al Educaţiei vine cu o ipoteză teribilă pentru partidele de Dreapta. Nu au nicio şansă să mai dea preşedintele ţării în 2024.

PSD sau AUR vor da noul preşedinte

PSD sau AUR vor da noul preşedinte. Un om din cele două partide îi va lua locul lui Klaus Iohannis în 2024. Cel puţin asta susţine fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu.

Acesta a făcut dezvăluiri incredibile în emisiunea lui Robert Turcescu de la EVZ TV. Funeriu, se arată profund dezamăgit de modul în care USR-PLUS și PNL guvernează țara.

Marele pericol identificat de Funeriu este reprezentat de anul 2024, când bătălia finală pentru funcția de președinte al țării ar putea să se dea între PSD și AUR, după cum arată fostul ministru. Ipoteza acestuia nu este singulară și a fost vehiculată chiar de un oficial PNL, de către prim-vicepreședintele Rareș Bogdan.

„Eu mi-am făcut mari speranțe când a fost fondat USR-ul. Pe Nicușor Dan îl știu de când aveam 15 ani. Se spunea că o să devină partidul corporatiștilor. Din păcate a devenit partidul corporatriștilor. E de o tristețe incredibilă!

Când te uiți la platitudinile, la lucrurile fără relief pe care le vehiculează… Sunt cu reforma în gură de dimineașa până seara, dar am intrat în minister în 23 decembrie și în februarie aveam o lege a educației în Parlament. Ce reforma lui pește prăjit vor să facă ăștia?!

Nu i-am văzut să vină cu o lege… Nu! Ei reformează din gură! Aici văd un eșec. Dacă Cioloș nu preia foarte serios și nu injectează serios în această construcție ea o să devină irelevantă.

PNL, ca orice partid mare, are în mod natural vocația și tendința să devină un PSD cu față umană. La PSD, trebuie să recunoaștem: una e să-l ai pe Dâncu, alta e să o ai pe Dăncilă…

Mă tem că în 2024 vom asista la o luptă în doi – PSD și AUR – în care varinta digerabilă va fi PSD-ul. Deci dacă USR-PLUS și PNL nu-și bagă mințile în cap și nu găsesc o coerență rapid se întâmplă exact ce ai spus tu: anul 2024 o să fie dezastru”, a spus Daniel Funeriu la emisiunea EVZ Play, realizată de Robert Turcescu.