Bomba momentului! Cine i-ar putea lua locul lui Liviu Dragnea. A confirmat
Mare mister după condamnarea lui Liviu Dragnea. Locul în fruntea Camerei Deputaților va rămâne liber și ar putea fi luat de noul rival al liderului PSD.
Funcția sa ar putea fi luată de către Victor Ponta. Liderul Pro România este dispus să candideze la șefia Camerei Deputaților, din moment ce PSD nu mai deține majoritatea.
”Postul este vacant. Nimeni nu mai are majoritate, PSD nu mai are majoritate. Președinte poate fi de la orice partid. Noi avem 21 de deputați, dar asta nu înseamnă că nu ne dorim (n.r. ca PRO România să dea președintele Camerei Deputaților). Am discutat cu toată lumea. Eu sunt la al patrulea mandat de deputat și nu e cineva cu care să nu mă cunosc. Noul președinte trebuie să aducă o stare de normalitate. O să avem un candidat de la PRO România. Nu am discutat cu colegii mei dacă voi candida eu. O să discutăm miercuri. Dacă mi se va propune să candidez la șefia Camerei, o să mă gândesc, discut cu colegii mei și o să văd.”, a spus Victor Ponta la România TV.
Ponta a mai precizat că este șocat de condamnarea lui Dragnea.
”E șocant să îl văd mergând la închisoare. E o lecție să vezi că cel mai puternic cade. Eu am mai trăit asta. E cel mai rău lucru. Nu suntem de acord să o schimbăm pe doamna Dăncilă cu domnul Orban. PNL și USR nu au voturile pe care le-au obținut la europarlamentare, au mai puțin decât e necesar la o moțiune de cenzură. Trebuie să punem în loc ceva mai bun. Sunt aproape imposibil de realizat alegeri anticipate.”, a spus Victor Ponta la România TV.
Ca orice tânără, absolventă de jurnalism, ma visam la TV. Am crescut privindu-le pe Andreea Esca și pe Corina Caragea și visam să ajung și eu așa. Majoritatea studenților din ziua de astăzi se visează pe micile ecrane, doar că viața te duce pe drumuri la care nu te-ai fi gândit vreodată. Drumul meu în presă a început în presa scrisă, în online. Fără experiență, am început la Bugetul.ro, un mic site economic. Pasul cel mare a venit odată cu Capital, locul unde mă aflu și acum. Deși am absolvit un master în comunicare politică, am fost speriată la început, dar cu oamenii potriviți lângă mine am prins curaj. Vreau să cred că pot scrie despre orice, și pot! Despre mine aș putea să vă vorbesc până mâine, dar vă voi spune doar că iubesc să călătoresc și îmi plac filmele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





