Bombă în cazul transferului lui Ianis Hagi! Răsturnare de situaţie în fotbalul românesc, după performanţa de la Campionatul European
Răsturnare de situaţie în ceea ce părea să fie transferul momentului în fotbalul românesc. Viitorul Constanţa vine cu precizări privind oferta primită de Ianis Hagi! Incredibil ce au transmis reprezentanţii clubului patronat de Gică Hagi.
Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat, sâmbătă, după ce FC Viitorul a câştigat Supercupa României, că fiul său Ianis va ajunge la o echipă foarte bună şi cu tradiţie, însă deocamdată nu s-a luat o decizie în privinţa transferului.
“Ianis a venit şi în vestiar, a stat o oră cu noi, vedem ce se va întâmpla zilele următoare. O să fie cu siguranţă o echipă bună, puternică, care se bate sus, cu tradiţie, dintr-un campionat foarte bun al Europei, în primele pase echipe. Să-l ajutăm să crească şi să devină foarte bun. E perioada în care se spun foarte multe. Noi tot ce facem, vorbim cu el, îi prezentăm anumite lucruri… El are nevoie de odihnă. La un moment dat o să luăm o decizie, sperăm să luăm cea mai bună decizie pentru el, să facă performanţă, să ajungă sus”, a spus Hagi la Digi Sport.
Între Viitorul Constanţa şi Spartak Moscova nu există o înţelegere pentru transferul lui Ianis Hagi (20 de ani), spune George Ogăraru sâmbătă.
Oficialul echipei patronate de Gică Hagi afirmă că este o simplă ştire apărută în presa din Rusia, până în acest moment neexistând ceva concret cu privire la cedarea căpitanului Viitorului. În momentul în care va fi ceva sigur, Viitorul va face totul public. Potrivit Sport Express, cele două părţi ar fi ajuns la un acord verbal şi au bătut palma pentru transferul lui Ianis Hagi la formaţia din Rusia, rămânând să mai fie puse la punct celelalte detalii. Suma de transfer nu a fost dezvăluită, însă preşedintele Gică Popescu a anunţat, luni, că are pe masă mai multe oferte, chiar şi de peste 10 milioane de euro. Lucrurile se pare că nu stau chiar aşa cu privire la numele echipei, afirmă Ogăraru, potrivit Mediafax.
„Nu e momentul să vorbim acum de Ianis. Când o să fie ceva, vom anunţa. Acum sunt doar nişte ştiri. Nu există nicio înţelegere verbală cu Spartak Moscova”, a spus Ogararu pentru Pro Tv. Ianis a marcat două goluri la Campionatul European U21, unul cu Croaţia şi unul cu Franţa, ambele din acţiune, fiind titular în toate cele trei meciuri disputate de România în grupă. În sezonul 2018-2019, el a reuşit 14 goluri şi 8 assist-uri în 39 de partide jucate pentru Viitorul.
Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.