Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu Antony Blinken la reuniunea OCDE

Ministrul Afacerilor Externe (MAE) a postat pe contul său de Twitter un mesaj în care notează că s-a întâlnit cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken.

Bogdan Aurescu a notat că i-a mulțumit personal secretarului Antony Blinken pentru susținerea pe care Statele Unite ale Americii o arată față de România. În plus, ministrul Afacerilor Externe a mai spus că i-a mulțumit acestuia pentru oportunitatea deschiderii negocierilor pentru ascensiunea României în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

La finalul mesajului, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a notat că România este complet dedicată parteneriatului strategic dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii (SUA).

Alături de mesaj, ministrul Bogdan Aurescu a postat și o fotografie în care dădea mâna cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Antony Blinken.

Ce spune MAE

Anterior, Ministerul Afacerilor Interne a trimis un comunicat de presă în care precizează că participarea ministrului Bogdan Aurescu la lucrările conferinţei ministeriale a OCDE ”va reprezenta o oportunitate pentru promovarea profilului României ca stat ferm angajat faţă de obiectivul aderării la OCDE”.

”Astfel, şeful diplomaţiei române va participa la deschiderea oficială a reuniunii şi la ceremonia de marcare a celei de-a 60-a aniversări a OCDE, la grupul de lucru privind „Creşterea incluzivă: oportunităţi pentru toţi prin stabilirea unui tratament egal” („Inclusive Growth: Opportunities for All by Levelling the Playing Field”) şi va avea intervenţii şi în cadrul altor dezbateri ministeriale.

Cu această ocazie, ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia măsurile, acţiunile şi proiectele dezvoltate în plan naţional sau susţinute de România la nivelul Uniunii Europene şi în diverse formate internaţionale, care pun în evidenţă soliditatea candidaturii ţării noastre la OCDE, inclusiv contribuţii recente ale României la activitatea OCDE, precum şi eforturile constante ale României de amplificare şi diversificare a cooperării cu structurile de lucru ale organizaţiei.

In intervenţiile şi contactele de lucru cu ocazia reuniunii ministeriale, ministrul Aurescu va susţine necesitatea luării unei decizii, cât mai curând posibil, privind deschiderea negocierilor de aderare a ţării noastre la organizaţie”, a transmis MAE.