Boala care face ravagii în România! Concret, este vorba despre tuberculoză sau boala tăcerii, așa cum mai este ea numită. Potrivit informațiilor autorităților, ea face în continuare zeci de victime.

Din păcate, județul Galați este considerat zonă roșie în ceea ce privește tuberculoza, cu 74 de cazuri noi de TBC la mia de locuitori. Amintim că județul Galați se află printre cele mai afectate de tuberculoză.

În acest context, mii de gălățeni din zonele rurale sunt așteptați la testarea gratuită a sănătății plămânilor pusă la dispoziție de caravana Screening TB a Institutului de Pneumofiziologie ”Marius Nasta” din Capitală. Menționăm că perioada de testare este 15 februarie-30 aprilie.

Trebuie precizat că acesta este cel mai amplu proiect de depistare activă a tuberculozei realizat pe  fonduri europene.

„Sunt vizate 15 comune din judeţul Galaţi unde în ultimii ani au fost înregistrate cele mai multe cazuri de tuberculoză şi de unde accesul la serviciile medicale urbane este dificil sau chiar imposibil din cauza condiţiilor sociale precare ale localnicilor.

Judeţul Galaţi face parte din zona roşie în ceea ce priveşte incindenţa cazurilor de tuberculoză, cu 74 de cazuri noi de TB la mia de locuitori, printe cele mai ridicate din România. Frumuşiţa, Smârdan, Pechea, Fundeni, Lieşti, Iveşti, Cudalbi, Drăgăneşti, Matca, Corod, Ţepu, Brăhăseşti, Gohor, Ghidigeni, Jorăşti sunt comunele unde va poposi caravana de depistare activă a tuberculozei până la sfârşitul lunii aprilie.”, se precizează într-un comunicat de presă.

Boala care face ravagii în România! Acces facil, aproape de casă

Caravana asigură accesul facil, aproape de casă la consultaţiile medicale puse la dispoziţie de cabinetul mobil dotat cu aparatură de radiologie şi diagnostic molecular rapid (cea mai avansată metodă de identificare a infecţiei cu bacilul tuberculozei). De asemenea, caravana beneficiază de un program de inteligenţă artificială care ajută la depistarea tuberculozei şi a altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale sunt asigurate de personal medical specializat.

“Având în vedere incidenţa crescută a tuberculozei în judeţul Galaţi, a faptului că există multe comunităţi la distanţă mare de instituţia medicală specializată pe acordarea de servicii medicale specifice, considerăm mai mult decât necesar acest proiect comunitar pe care Direcţia de Sănătate Publică Galaţi îl sprijină pentru ca populaţia vulnerabilă sa aibă acces la servicii de sănătate de calitate alături de informare şi educare” , spune dr. Liliana Moise, director executiv DSP Galaţi.

Cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei din România în ultimii 30 de ani

Caravana Screening TB face parte din cel mai mare proiect de depistare activă a tuberculozei derulat de România în ultimii 30 de ani, finanţat din fonduri europene şi implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” Bucureşti, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii.

„Tuberculoza este o boală gravă, contagioasă, cu transmitere aeriană, iar experienţa medicală arată că în spatele fiecărui caz de tuberculoză activă depistat se mai află încă 10 cazuri nediagnosticate. Rolul caravanei este acela de a ajuta populaţia aflată la risc să aibă acces la serviciile medicale necesare astfel încât depistarea şi tratamentul tuberculozei să poată începe cât mai devreme.

Tuberculoza se vindecă, dar e nevoie ca să fie diagnosticată la timp şi pacientul să beneficieze de tratament complet. Implicarea medicilor de familie, a asistenţilor medicali comunitari, sprijinul autorităţilor locale şi judeţene sunt esenţiale pentru că numai împreună putem combate răspândirea tuberculozei”, a declarat medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti.

Pacienţii diagnosticaţi, ulterior, cu tuberculoză vor beneficia de serviciile de consiliere. Astfel vor primi bilet de trimitere către medicul specialist din partea echipei de la caravana, vor fi ajutaţi în vederea finalizării procesului de diagnosticare şi pentru asigurarea serviciilor medicale în privinţa tratamentul tuberculozei.

Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu