Semnele care ar putea indica boala Parkinson! La ce trebuie să fii atent din timp

Simptomele precum probleme intestinale, inclusiv constipaţia, dificultăţi la înghiţire şi un intestin iritabil ar putea constitui un semn de avertizare timpurie a bolii Parkinson pentru unele persoane, indică datele unui nou studiu.

Studiul publicat în revista Gut adaugă mai multe dovezi la ideea că sănătatea creierului şi a intestinului sunt strâns legate. Înţelegerea motivului pentru care apar problemele intestinale ar putea permite tratarea mai din timp a Parkinson, spun cercetătorii, potrivit BBC.

Boala Parkinson este progresivă, ceea ce înseamnă că tulburarea creierului se agravează în timp. Persoanele cu Parkinson nu au suficientă dopamină chimică în creierul lor, deoarece unele dintre celulele nervoase care o produc sunt deteriorate.

Acest lucru provoacă simptome, inclusiv tremor involuntar, lentoare, mişcări confuze şi muşchi rigizi.

Deşi în prezent nu există niciun remediu, sunt disponibile totuşi tratamente pentru a ajuta la reducerea principalelor simptome şi la menţinerea calităţii vieţii cât mai mult timp posibil.

Depistarea bolii chiar mai devreme – înainte ca simptomele neurologice să apară şi să existe leziuni substanţiale ale celulelor creierului – ar putea face o mare diferenţă.

În cadrul studiului citat, cercetătorii au analizat dosarele medicale din SUA a 24.624 de persoane cu Parkinson, comparându-le cu 19.046 de persoane cu Alzheimer, 23.942 de persoane cu hemoragii cerebrale sau cheaguri (boli cerebrovasculare) şi 24.624 de persoane cu creier sănătos.

Persoanele cu probleme intestinale au un risc mai mare de a dezvolta Parkinson

Au fost analizate două elemente importante. Unul a fost dacă, mai des, pacienţii cu Parkinson au avut probleme intestinale anterioare recente în cei şase ani înainte ca tulburarea lor cerebrală să fie diagnosticată. Iar al doilea, dacă persoanele cu probleme intestinale au un risc mai mare de a dezvolta Parkinson.

Răspunsul care a venit la ambele întrebări a fost „DA”, pe baza unor date pe cinci ani.

Mai exact, patru afecţiuni intestinale – constipaţie, dificultăţi la înghiţire, gastropareză (o afecţiune care încetineşte mişcarea alimentelor către intestinul subţire) şi intestin iritabil – au fost asociate cu un risc mai mare de Parkinson.

Eliminarea apendicelui pare să fie o măsură de protecţie, lucru pe care alţi oameni de ştiinţă l-au recunoscut înainte.

Legătura dintre sănătatea intestinului şi cea a creierului

Nu toată lumea cu probleme gastro-intestinale va ajunge să facă Parkinson, subliniază cercetătorii, dar se pare că există un fel de legătură între sănătatea intestinului şi cea a creierului.

Tractul gastro-intestinal are milioane de celule nervoase care comunică cu creierul. Experţii spun că este posibil ca terapiile care ajută un sistem să-l ajute şi pe celălalt sau ca o boală dintr-o regiune să o afecteze pe cealaltă.

Profesorul Kim Barrett, de la Universitatea California, Davis, a declarat că sunt necesare mai multe studii pentru a înţelege dacă legătura ar putea fi folosită de medici pentru a ajuta pacienţii.

„Rămâne posibil ca atât afecţiunile gastrointestinale, cât şi boala Parkinson să fie legate independent de un al treilea factor de risc încă necunoscut – lucrarea în discuţie nu poate atribui cauzalitatea.

Cu toate acestea, concluziile pot avea relevanţă clinică şi, cu siguranţă, ar trebui să determine studii suplimentare”, a precizat acesta.