Kate Middleton se află în continuare la clinica din Londra. Prințesa de Wales a suferit o intervenție chirurgicală abdominală în urmă cu câteva zile. Totuși, motivul operației nu a fost dezvăluit.

Boala de care suferă Kate Middleton

Se zvonește că prințesa ar suferi de diverticulită acută, conform RaiNews. Diverticulita acută este o inflamație a diverticulilor care apar în special odată cu înaintarea în vârstă.

Simptomele sunt durerea abdominală intensă și febră. Totuși, afecțiunea poate crea microperforații sau perforații intestinale în cazurile severe. În astfel de cazuri, sunt necesare intervenții chirurgicale.

Cealaltă ipoteză creditată, având în vedere durata spitalizării și anularea angajamentelor cel puțin până la Paște, rămâne histerectomia, adică îndepărtarea uterului, potrivit sursei menționate.

Simultan, experții detectează în anunțurile privind starea de sănătate a lui Kate și Charles o schimbare de strategie a Familiei Regale față de mass-media.

„În primul rând, familia regală a avut ocazia de a anunța aceste probleme de sănătate împreună, ceea ce ajută întotdeauna atunci când se dau știri care ar putea fi percepute ca fiind alarmante”, a declarat Kelcey Kintner, vicepreședinte senior la Red Banyan.

Va sta în recuperare până după Paște

Anterior, Palatul Kensington a subliniat că prințesa Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, își cere scuze pentru orice amânare a viitoarelor angajamente.

Instituția a adăugat că, în baza recomandărilor medicale actuale, este puțin probabil ca ea să revină la îndatoririle publice până după Paște (n.red. 31 martie).

Nu au fost dezvăluite detalii cu privire la natura bolii suferite de aceasta. De asemenea, Palatul Kensington a menționat că prințesa dorește ca aceste informații să rămână private.

„Prinţesa de Wales apreciază interesul pe care îl va genera această declaraţie. Ea speră că publicul va înţelege dorinţa ei de a menţine cât mai multă normalitate pentru copiii ei; şi dorinţa ei ca informaţiile ei medicale personale să rămână private”, a transmis Palatul Kensington într-un comunicat.

Totodată, instituția a asigurat că va furniza actualizări cu privire la starea de sănătate a Ducesei de Cambridge. Acest lucru se va întâmpla atunci când vor exista informații semnificative noi care să fie împărtășite publicului.

Amintim că Kate Middleton este cunoscută și cu titlul de Prințesă de Wales începând cu urcarea pe tron a regelui Charles al III-lea în septembrie 2022.

Numele ei complet este Catherine Elizabeth Middleton. Totodată, este soția lui William, cel mai în vârstă fiu al regelui și moștenitor al tronului.