Desi ar fi trebuit sa devina “functionale pana la sfarsitul semestrului 2005”, cum se arata in documentele oficiale, cele cinci birouri transfrontaliere abia se pun pe picioare. Cel mai intarziat pare sa fie centrul de la Calarasi, care va gestiona proiectele realizate “peste granita”, cu Bulgaria. Desi potrivit directorului Agentiei de Dezvoltare Regionala (ADR) Sud-Muntenia, Liviu Musat, biroul este deja infiintat, abia luna aceasta se fac angajarile de personal. In centrele din Timisoara si Oradea exista sediile, partial amenajate, precum si trei, respectiv patru persoane deja angajate. La Suceava si la Iasi birourile sunt aproximativ in aceeasi stare: sediu, dotare materiala minima si numar minim de angajati. Pentru intarzierea punerii in functiune a organismelor amintite, Agentiile de Dezvoltare Regionala au fost apostrofate public de catre noul ministru al Integrarii Europene (MIE), Anca Boagiu. Aceasta spune ca este “inadmisibil ca ADR-urile sa nu fi facut pana la ora actuala functionale birourile transfrontaliere care au un rol important in dezvoltarea proiectelor bilaterale si absorbtia fondurilor structurale”. De fapt, arata directorii ADR-urilor, problema este lipsa surselor de finantare. Lucru la care nu s-a gandit nici Ministerul Integrarii Europene pana de curand. “Banii vin de la Consiliile Judetene (CJ). Anul acesta, nici unul dintre consiliile judetelor de granita nu si-a platit contributia la bugetul ADR”, spune Liviu Musat. Aceeasi problema o invoca si Luminita Mihailov, directorul ADR Sud-Est: “Nu am primit banii de la consiliile judetene. Au avut alte cheltuieli mai importante de finantat, majoritatea din cauza inundatiilor”, spune aceasta. Pe de alta parte, judetele care nu ajung la frontiera nu arata nici un interes sa contribuie financiar la functionarea Birourilor, desi este vorba de dezvoltarea intregii regiuni. Unii dintre acestia declara ca s-a stabilit deja cine trebuie si cine nu trebuie sa plateasca. Altii nu stiu ce se va intampla, dar sunt extrem de dezamagiti de activitatea ADR-urilor in general. “Am platit contributia la bugetul ADR, dar cu mare regret, pentru ca banii nu se intorc in judet in nici un fel”, spune Florin Anghel, presedintele CJ Prahova. Pe fondul acestor dispute fara nici un rezultat, MIE a decis, in situatie de forta majora, sa scoata din bugetul public 15 miliarde de lei pentru a asigura finantarea centrelor in anul 2005. In varianta CJ-urilor din regiunea Sud-Vest Oltenia, lucrurile stau taman invers. Nici nu putea fi vorba de vreo contributie din bugetul judetului: “CJ Gorj, ca de altfel toti membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia nu au contribuit financiar in acest an pentru infiintarea Birourilor de Cooperare Transfrontaliera, pentru acest an cheltuielile fiind asigurate de MIE”, transmite Ion Calinoiu, presedintele CJ Gorj. Intrebarea este ce se va intampla incepand cu anul viitor. “Pentru anul 2006 va fi necesara o suma mult mai mare intrucat numarul de salariati din fiecare birou trebuie sa creasca la 15”, spune Vasile Asandei, reprezentantul ADR Nord-Est. Teoretic, daca Birourile vor gestiona Programele de cooperare transfrontaliera din cadrul Phare 2004, ar trebui sa primeasca asistenta tehnica prin aceasta schema de finantare. Practic, surse din cadrul MIE spun ca nu a fost prevazut in bugetul Phare 2004 o astfel de componenta. Pe de alta parte, MIE ne transmite ca “incepand cu anul 2006, costurile Birourilor Regionale vor fi asigurate de Agentiile de Dezvoltare Regionala, membre fondatoare ale Birourilor Regionale si de consiliile judetene, care urmeaza sa-si identifice surse de finantare destinate sprijinirii acestor structuri”. Se pare ca ne invartim intr-un cerc vicios. Miza functionarii centrelor mentionate este foarte mare. Programele de cooperare transfrontaliera au valori de zeci de milioane de euro, iar proiectele sunt extrem de importante pentru zonele de granita. “In plus, dupa integrarea in UE, biroul de la Calarasi va coordona si activitatea regiunii “oglinda” din Bulgaria”, spune Liviu Musat. In conditiile in care consiliile judetene nu le considera o prioritate, birourile vor deveni o responsabilitate in plus pentru autoritatile centrale si Agentiile de Dezvoltare Regionala.

Labirintul surselor de finantare pentru birourile regionale

• Consiliile de Dezvoltare Regionala au adoptat, la inceputul anului, decizii prin care Birourile urmau sa primeasca aproximativ 300 de milioane de lei, bani provenind de la Consiliile Judetene. Sumele respective nu s-au strans la ADR, dat fiind ca, nici pana in prezent, unele CJ nu considera ca trebuie sa plateasca. • MIE a alocat 15 miliarde de lei (vechi) functionarii birourilor prin Hotararea de Guvern nr. 773/14.07.2005. • Teoretic, daca vor gestiona programul Phare CBC 2004, Birourile ar trebui sa primeasca peste 100.000 de euro fiecare din componenta de Asistenta Tehnica. Nu se stie inca daca acest lucru este realizabil. • MIE considera in continuare ca Birourile Regionale sunt responsabilitatea ADR, inclusiv pentru partea financiara, in anul 2006.



“Este inadmisibil ca ADR-urile sa nu fi facut pana la ora actuala functionale birourile transfrontaliere. Nota pentru activitatea acestora este sub cinci.”


Anca Boagiu,

ministrul Integrarii Europene






“Practic, exista o intarziere doar la angajari, dar estimarea acestor cifre s-a facut anul trecut, in acest moment cel mai important este ca birourile sa functioneze in conditii optime.”


Sorin Maxim,

directorul ADR Vest






Tipuri de proiecte de cooperare transfrontaliera




Prin programul Phare 2003 Cross-Border Cooperation Romania – Bulgaria au fost finantate urmatoarele proiecte: Proiecte mari • Imbunatatirea infrastructurii pentru conectarea localitatilor Calarasi si Silistra (Bulgaria) – consolidarea si modernizarea drumurilor, achizitionarea de echipament de transport, construirea punctului de control vamal – 5,6 milioane de euro • Sistem de monitorizare integrata a litoralului Marii Negre, intre Midia si Vama Veche • Zone protejate din Delta Dunarii Proiecte mici: • Centru multifunctional de cooperare in domeniul afacerilor Romania-Bulgaria (Camera de Comert Oltenia) • Piata Turistica de Gros – Giurgiu • Protectia mediului in zoa de granita – Fundatia pentru Actiune Civica, Calarasi • “Curcubeu peste Dunare” – schimb cultural intre elevi – scoala Nr.4, Calarasi • “Prieteni peste Dunare” – liceul “Tudor Vianu”, Giurgiu.