Bilete de tren la orice magazin din mediul rural!

Bilete de tren la orice magazin din mediul rural! Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, a spus joi, pe data de 16 noiembrie, că Proiectul Ticketing Național II ar putea fi lansat în prima parte a anului viitor.

Prin intermediul acestuia, se vor putea cumpăra titluri de călătorie de la orice magazin din mediul rural, a explicat el la Reuniunea Operatorilor, Producătorilor şi Autorităţilor din Transportul Public (ROPAT), eveniment organizat de Asociaţia Română pentru Smart City.

„Deja de aproape 2 ani de zile am testat funcţionalitatea acestui sistem (biletul integrat – n.r.) şi suntem pregătiţi să ne extindem la nivel naţional.

Am învăţat o serie de lucruri din acest proiect, care au stat la baza unui proiect care are numele de cod în Ministerul Transporturilor Ticketing Naţional II, unde avem un parteneriat între ARF, Telecomunicaţii CFR, Informatică Feroviară şi CFR SA, prin care vom construi în perioada următoare, cu ajutorul fondurilor europene din Programul de transport, un backbone naţional de ticketing, orientat preponderent către feroviar, dar interoperabil, deschis către orice operator de transport şi orice autoritate de transport public din România”, a declarat Ștefan Roșeanu.

Extinderea se va face cu ajutorul Telecomunicaţii CFR

Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară a adăugat că acesta se bazează pe echipamente electronice montate la nivelul staţiilor de cale ferată, de mai mare şi de mai mică dimensiune. Extinderea se va face cu ajutorul Telecomunicaţii CFR, pentru a se asigura funcţionarea la nivelul întregii reţele. Se dorește, totodată, extinderea serviciilor la nivelul comunităţilor din România, care nu au acces întotdeauna la un serviciu de transport public bazat pe o casierie.

„Vom avea şi o componentă socială în care, la nivelul localităţilor rurale, vom distribui unor gestionari de buticuri, unor mici IMM-uri din sat, unde omul este învăţată să se ducă să-şi cumpere pâinea, de regulă este şi căsuţa poştală a satului, vor avea un POS de unde vor putea să cumpere bilete”, a spus Ștefan Roșeanu.

Potrivit acestuia, „pe baza standardelor care vor fi publicate după modelul celor dezvoltate în cadrul regulamentelor de ITS orice autoritate locală va putea să interfaţeze în acest sistem, astfel încât titlurile de călătorie locale să fie valabile şi pe sistemele feroviare şi viceversa, şi orice român, orice vizitator al României să poată să îşi construiască fluent călătoria de la A la Z”.

„În acest moment, suntem în faza de finalizare a studiului de fezabilitate solicitat de către finanţatorul european”, a spus el.

Prima fază a proiectului presupune o investiție de peste 30 de milioane de euro

Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară a mai precizat că „prima fază a proiectului presupune o investiţie de peste 30 de milioane de euro în echipamente şi în software”.

„Vom începe, preconizăm, proiectul pilot pe linia Bucureşti – Ploieşti în prima parte a anului viitor şi după rafinarea elementelor de programare vom extinde proiectul eşalonat de-a lungul magistralelor şi liniilor secundare”, a afirmat acesta.