Împrumutul face parte din Facilitatea pentru Eficiență Energetică acordată de UE/BERD și va finanța investițiile de eficienăță energetică derulate de către companiile românești cu împrumuturi pe termen lung, în valoare de până la 2,5 milioane euro fiecare. Proiectul va permite sectorului industrial privat să își maximizeze economia de energie și să își îmbunatățească competitivitatea.

Fondurile BERD vor fi completate de o componentă nerambursabilă oferită de Uniunea Europeană pentru finanțarea unui program de asistență tehnică, precum şi pentru acordarea unor stimulente direcționate către sub-debitori pentru promovarea investițiilor în sectorul energiei durabile.

“Proiectul va avea un impact pozitiv asupra eforturilor intreprinse în România pentru atenuarea schimbărilor climatice, oferind sectorului industrial local acces la finanțare pe termen lung și încurajând investiții de energie durabilă în cadrul companiilor private ajutându-le să devină mai competitive și să atenueze impactul creșterii prețului la energie,” a declarat Claudia Pendred, Director BERD pentru România.

De la începutul activității sale în România, BERD a investit peste 4,8 miliarde euro în diferite sectoare ale economiei și a mobilizat investiții suplimentare de peste 9 miliarde euro.