Alte două avarii s-au produs în ultimele ore la reţeaua de termoficare din Capitală. Potrivit datelor care apar pe site-ul companei Termonergetica, sunt afectate 18 imobile din sectorul 4 şi 22 din sectorul 3. Aceste ultime două defecţiuni au loc după avaria majoră care a lăsat, ieri, în frig peste 300 de blocuri de locuinţe.

Compania municipală Termoenergetica dă asigurări că, până la prânz, va remedia defecțiunile din cauza cărora locuitorii din 40 de imobile nu au în acest moment apă caldă și căldură. Lanțul de avarii adus la un schimb de replici dure între producătorul de energie și Primăria Capitalei. Primarul general, Gabriela Firea, a acuzat ELCEN, societatea aflată în subordinea Ministerului Economiei, de sabotaj şi a amenințat că va depune plângere penală pentru sabotarea sistemului centralizat de termoficare.

Edilul a susținut că ELCEN ar fi livrat apă mult prea fierbinte; în replică, reprezentanții Elcen au precizat că au fost obligaţi să crească temperatura pentru că sistemul de termoficare din București, aflat în grija Primăriei, este în prag de colaps. Ei au subliniat că țevile sunt vechi și ruginită, iar pierderile de apă caldă pe rețea sunt imense.