Băsescu, șah-mat la Călin Georgescu. Anunțul fostului președinte îi face pe români să-și întoarcă votul

Băsescu, șah-mat la Călin Georgescu. Anunțul fostului președinte îi face pe români să-și întoarcă votul

SURSA FOTO: Facebook, Traian Băsescu

Publicat de Georgiana-Natalia la 18 februarie 2025, 07:00

Traian Băsescu dă asigurări că nu „se întâmplă ce stabilesc președinții Americii, ci se întâmplă ce votează românii”. El, personal, nu-l va vota vreodată pe Călin Georgescu deoarece îl consideră doar „un șarlatan cu talent”.

Traian Băsescu nu-l va vota vreodată pe Călin Georgescu

Traian Băsescu a spus că nu îl va vota vreodată pe Călin Georgescu pentru că nu-l consideră nimic altceva decât un „șarlatan cu talent”. El a criticat declarațiile lui Georgescu, spunând că sunt greu de crezut și că acesta nu inspiră încredere prin promisiunile sale.

Băsescu nu poate crede promisiunile precum cea că România ar putea vinde apă de 10 miliarde pe an, în condițiile în care țara se confruntă cu secetă și uneori nu are suficientă apă nici pentru hidrocentrale. De asemenea, a respins ideea că benzina ar putea costa doar 1 leu sau că Georgescu s-ar fi întâlnit cu extratereștri, considerând astfel de declarații absurde.

Călin-Georgescu
SURSA FOTO: Dreamstime

Nu americanii vor alege noul președinte, ci românii

Fostul președinte al României a dat asigurări că nu liderii americani vor alege șeful statului, ci votanții. Băsescu a amintit de anul 2004, când Adrian Năstase s-a întâlnit în SUA cu George W. Bush, iar acesta i-a spus că va fi următorul președinte al României. A folosit acest exemplu pentru a arăta că, până la urmă, nu contează ce spun liderii americani, ci doar ce aleg românii prin vot.

adrian nastase
SURSA FOTO: Facebook, Adrian Năstase

Traian Băsescu a adăugat că el însuși a avut o relație bună cu Bush, amintind că l-a rugat să mute Summit-ul NATO de la Lisabona la București, ceea ce s-a și întâmplat. Ulterior, l-a invitat pe Bush la Neptun, unde acesta a stat până seara, alături de întregul său anturaj, iar Băsescu i-a explicat ce șefi de stat din Africa au trecut prin acel loc.

„Vă aduceți aminte înaintea campaniei electorale, Adrian Năstase cu Bush Junior s-au pozat în Biroul Oval, și cu doamna Năstase, și Bush îl bătea pe umăr și spunea ‘viitorul președinte al României’. Nu se întâmplă ce stabilesc președinții Americii, ci se întâmplă ce votează românii. Deci, personal, n-am să-l votez niciodată, îl consider un șarlatan cu talent (pe Călin Georgescu – n.red.), dar un șarlatan.

Nu poți să îmi vinzi astea cu România să vândă apă de 10 miliarde pe an, când la noi crapă pământul de secetă sau nu avem apă în hidrocentrale, uneori, vara și domn Georgescu vinde apă. Nu poți să-mi spui că faci cu 1 leu benzina, nu poți să-mi spui că te-ai întâlnit cu extratereștri, e complicat.

Uite-l pe prietenul meu Bush pe care eu l-am rugat să aducă Summit-ul NATO la București, să-l mute de la Lisabona, l-a mutat și pe urmă l-am invitat la Neptun. Și a venit, a stat exact în reședința de la Neptun până seara, cu tot alaiul și i-am explicat ce șefi de stat din Africa au trecut pe acolo”, a spus fostul președinte al României, luni, în cadrul emisiunii TV „New Pass” de pe B1 TV.

Despre autor
Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.