2003 potrivit grupului), a captat atentia presei internationale pentru ca pe statele de plata recent publicate se regasesc 373 de reprezentati alesi in aparatul politic german, dupa cum relateaza Financial Times. Majoritatea sunt consilieri locali, dar apar si sase nume de parlamentari. Cum toti au aceeasi culoare politica, VW este nevoit sa raspunda acuzatiei de a-si fi construit o retea de lobby chiar in bancile parlamentelor landurilor si in cel al republicii federale. Cum s-a ajuns in aceasta situatie? Statul este actionar majoritar la VW. Conform unei legi ce dateaza din 1960, nici un actionar nu poate detine mai mult de 20% din actiuni. Astfel, actionar majoritar cu o cota de 18,2% din actiuni este landul Niedersachsen, unde are sediul central renumitul producator de automobile. In mod legal, landulului ii revin doua fotolii in Consiliul de Supraveghere al concernului. Cei doi reprezentanti ai statului sunt primul-ministru si ministrul economiei. Astfel se explica apropierea de SPD (Partidul Social Democrat), care a castigat ani de-a randul alegerile in Niedersachsen, dar nu se explica si functiile in consiliile de administratie si nici faptul ca numerosi politicieni din acest partid, o data intrati in evidenta salariala, nu au mai iesit.Indignarea publica a fost cu atat mai mare cu cat in luna decembrie un alt concern, RWE, furnizor de energie, a fost in atentia presei din aceleasi motive. CDU (Uniunea Crestin-Democrata), de aceasta data, a exclus un membru din partid pentru ca a incasat 60.000 de euro anual, desi nu a mai lucrat pentru concern.Consiliul de administratie Volkswagen AG a anuntat public, saptamana trecuta, ca va aboli regula interna de a continua plata salariilor catre angajatii care au imbratisat o cariera politica si nu mai presteza nici o activitate pentru concern.Situatia de la VW este incriminata ca fiind un sistem de lobby secret. De altfel, lobby-ul este permis in Germania si este un fenomen de amploare, mai ales in industria constructoare de automobile si in cea farmaceutica. La Berlin, exista peste 100 de reprezentante de lobby, numeroase firme de PR si cabinete de avocatura specializate.Ar mai fi de retinut ca desi in regulamentul parlamentului este prevazuta declararea veniturilor lunare suplimentare, daca depasesc 3.000 de euro, nu exista nici o sanctiune pentru nerespectarea ei. Cu toate acestea, in cele doua scandaluri, politicieni importanti ai SPD si CDU au fost impinsi definitiv in afara vietii parlamentare si chiar politice, de catre propriile partide, pentru ca s-au complacut in situatia respectiva.