Baciu susţine că Ministerul Finanţelor Publice face adevărate abuzuri în teritoriu. 

"Codul fiscal pentru sectorul acesta de activitate al agriculturii trebuie modificat într-un mod foarte consistent. Sunt lucruri total diferite de celelalte componente ale economiei. Vă dau şi un exemplu de abuz. Deşi Guvernul poate asigura o subvenţie de 78 de litri pe hectar cei care vin în control îţi iau acest consum ca şi cum ar fi normat şi nu ai voie să consumi mai mult, ca şi cum cei pe care-i vedeţi în faţa dumnavoastră (fermierii n.r.) cumpără de nebuni motorină, fac cheltuieli ca să o arunce undeva şi ei vin pe nişte abuzuri grosolane şi le impută sume fabuloase", a spus Baciu. 

El a exemplificat cazul unui fermier care a primit imputări de la Finanţe pentru că a fost nevoit să întoarcă rapiţa şi să cultive grâu pe acel loc deoarece prima cultura nu a răsărit. 

"Nu am văzut niciodată o corelaţie între ministere. Nu i-am văzut niciodată pe aceeaşi linie şi atunci nouă ne îngreunează activitatea. Un alt minister care de foarte multe ori creează adevărate excese de abuz este Ministerul Finanţelor. Nu ştiu dacă chiar instituţia, dar cei care reprezintă instituţia în teritoriu fac adevărate abuzuri. Nu avem timp acum să exemplificăm, dar în activitatea dumneavoastră de premier o să ne daţi posibilitatea să avem o dezbatere, dar o dezbatere reală, concretă cu cei de la Ministerul Finanţelor", a spus Baciu, adresându-se premierului. 

De asemenea, acesta s-a arătat dezamăgit că în ultimii 28 de ani, în mediul rural din România, s-au dezvoltat într-un ritm extraordinar de rapid ajutoarele sociale. 

"E o problemă naţională şi nu ne plângem doar noi, cei din agricultură, ci din toate sectoarele de activitate, de lipsa forţei de muncă. Eu când îi aud pe unii că spun că salariile sunt mici, păi nu ai cui să le dai. Suntem nevoiţi să facem eforturi foarte mari, să înlocuim forţa de muncă cu utilaje care costă sume fabuloase şi nu reuşim de multe ori să le amortizăm, pentru că avem o piaţă destul de precară pe ceea ce înseamnă piaţa produselor agricole şi astfel în loc să ne dezvoltăm, batem pasul pe loc. Noi vrem să facem, să producem plus valoare, ne gândim la bugetul României. Vrem progresul României, dar nu avem cu ce, pentru că sunt nişte legi, ar trebui să vă aplecaţi asupra lor", a precizat Laurenţiu Baciu, la Conferinţa Naţională a Agricultorilor, adresându-se premierului României. 

"Vă spun cu amărăciune ca în cei 28 de ani s-a dezvoltat într-un ritm extraordinar de rapid o nouă specializare la ţară: ajutoarele sociale. Acolo unde unii s-au născut numai să primească. Nu este o acuzaţie. Legea este binevenită, să-i dai unui om ajutor când vezi că nu are posibilităţi de trai, dar tot în legea aia spune că, dacă nu are unde să îşi câştige existenţa. Ori la noi în sectorul agricol este valabil pentru jumătate de ţară, nu găseşti un om indiferent cât îi dai. Nici nu vorbim de salarizare este exclus, ca nu ai cui. Preferă să stea pe ajutorul social, să trăiască din acele alocaţii. Şi numărul lor se înmulţeşte, pentru că nici copiii lor, neavând educaţie pe care ar trebui să le-o dea… Cine? Ăla care stă în faţa cârciumii toată ziua? Păi vine şi el lângă taică-su şi maică-sa când face majoratul si tot la ajutoare intră", a precizat Baciu. 
 

Te-ar putea interesa și: