Avertismentul teribil al OMS: Următoarea variantă de COVID-19 va fi mai contagioasă decât Omicron

Avertismentul teribil al OMS: Următoarea variantă de COVID-19 va fi mai contagioasă decât Omicron

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Iulian Luca la 26 ianuarie 2022, 14:36

Experții Organizației Mondiale a Sănătății atrag atenția că următoarele variante de COVID-19 vor fi mai contagioase decât Omicron. Pe de altă parte, problema se pune dacă acestea vor fi sau nu mai severe în ceea ce privește simptomele bolii. În plus, OMS atrage atenția asupra teoriei că noile variante vor fi mai ușoare, pentru că nu există dovezi că așa se vor întâmpla lucrurile.

Următoarea variantă de Covid-19 va fi mai contagioasă decât Omicron, dar adevărata întrebare la care oamenii de știință trebuie să răspundă este dacă va fi sau nu mai mortală, au declarat marți oficialii Organizației Mondiale a Sănătății, potrivit CNBC.

Număr record de cazuri în ultima săptămână

Aproximativ 21 de milioane de cazuri de Covid au fost raportate de OMS în ultima săptămână din cauza Omicron, stabilind astfel un nou record global în privința cazurilor săptămânale, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru Covid-19, în timpul discuții transmise în direct pe rețelele sociale ale grupului.

În timp ce tulpina Omicron pare a fi mai puțin virulentă decât tulpinile anterioare ale virusului, volumul mare de cazuri zdrobește sistemele spitalicești din întreaga lume.

„Următoarea variantă va fi mai abilă și ceea ce înțelegem prin aceasta este că va fi mai transmisibilă, deoarece va trebui să depășească varianta care circulă în prezent”, a spus Van Kerkhove. „Marea întrebare este dacă variantele viitoare vor fi sau nu mai severe.”

Nu există garanția că viitoarele variante vor fi mai ușoare

Ea a avertizat împotriva acceptării teoriilor conform cărora virusul va continua să se transforme în tulpini mai ușoare.

„Nu există nicio garanție în acest sens. Sperăm că acesta va fi cazul, dar nu există nicio garanție în acest sens și nu putem miza pe acest lucru”, a spus ea, menționând că oamenii ar trebui să respecte între timp măsurile de siguranță publică.

Mai mult decât atât, următoarea iterație a Covid poate evita și mai mult protecția vaccinurilor, făcând vaccinurile existente și mai puțin eficiente.

Pfizer și BioNTech au început marți să testeze un vaccin Covid-19 care vizează în mod specific varianta Omicron, pe măsură ce crește îngrijorarea că dozele actuale nu sunt atât de eficiente împotriva infecțiilor și a bolilor ușoare cauzate de noua tulpină.

COVID s-a dovedit a fi imprevizibil

Virusul va continua să evolueze înainte de a se stabili într-un tipar, a spus dr. Mike Ryan, directorul programelor de urgență al OMS. El speră că se va stabiliza la nivel scăzut de transmitere, cu potențiale epidemii ocazionale. Ar putea deveni sezonier sau ar putea afecta doar grupurile vulnerabile, a mai spus acesta. Problema, a precizat el, este că Covid un virus imprevizibil.

„Virusul s-a dovedit că ne oferă niște surprize neplăcute”, a spus Ryan. Oficialii mondiali din domeniul sănătății trebuie să urmărească în continuare Covid-ul pe măsură ce evoluează, a spus el, și să fie gata „în cazul în care există o surpriză neplăcută” pentru a putea măcar să impună măsuri care să împiedice daunele provocate de răspândirea unei noi variante.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.