În perioada 28 noiembrie – 2 decembrie, Poliţia Română va acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, precum şi pentru siguranţa şi fluenţa traficului rutier.

De asemenea, în toată ţara, poliţiştii vor acţiona, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului rutier.

La nivel naţional, în medie, zilnic, aproximativ 10.000 de poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de la investigaţii criminale, de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, de la transporturi, luptători de la acţiuni speciale şi din cadrul altor structuri se vor afla în teren şi vor acţiona în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

În fiecare zi, poliţişti rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor şi fluidizarea traficului rutier.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi menţinerea unei atitudinii prudente în trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona, zilnic, cu aparate radar în întreaga ţară, inclusiv cu dispozitivele TrueCam.

Structurile de poliţie transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată, în aeroporturi, precum şi în porturile la Marea Neagră sau de pe Dunăre.

”Trebuie să formăm o singură echipă”

Pentru a vă petrece timpul liber în siguranţă, Poliţia Română vă recomandă să aveţi grijă de bunurile personale, să fiţi prudenţi în relaţiile cu persoane cunoscute întâmplător şi să fiţi atenţi la copiii care vă însoţesc.

De asemenea, pentru sănătatea şi siguranţa dumneavoastră, Poliţia Română vă roagă să respectaţi toate normele de protecţie sanitară şi să evitaţi deplasările în locurile publice care nu sunt necesare.

Este o perioadă în care, cu toţii, forţe de ordine şi cetăţeni, trebuie, mai mult ca niciodată, să formăm o singură echipă, în lupta împotriva acestui nou virus, arată înstituția, într-un comunicat de presă.

Recomandări pentru conducătorii auto

Poliţia Română vă recomandă să circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi să nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Reguli la circulația pe autostradă

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pe autostradă, păstraţi o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţa, schimbaţi banda de circulaţie doar după ce v-aţi asigurat temeinic şi aţi semnalizat această intenţie. Sunt interzise: oprirea nejustificată şi circulaţia pe banda de urgenţă – creează situaţii periculoase pentru participanţii la trafic şi se sancţionează.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!